Una dintre cele trei persoane grav rănite într-un accident rutier produs miercuri dimineaţa pe DN 1, în localitatea Sântimbru, a decedat, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Radu Botezan.
În urma accidentului în care au fost implicate două autoturisme, o victimă a fost aruncată în afara habitaclului, fiind găsită în stop cardio-respirator, iar echipajul SMURD trimis la locul accidentului i-a aplicat manevre de resuscitare. Alte două persoane au rămas încarcerate, cu multiple traumatisme, acţionându-se pentru descarcerarea lor. Ulterior, toate cele trei victime au fost predate echipajelor medicale pentru a fi transportate la UPU Alba Iulia, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Radu Botezan.
‘Din păcate, victima aflată în stop cardio-respirator nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul’, a anunţat, la scurt timp, Radu Botezan.
Victima decedată este un tânăr de 20 de ani, dintr-o comună din Apuseni.
Potrivit cercetărilor efectuate de Poliţie, un tânăr de 20 de ani, din comuna Ponor, în timp ce conducea un autoturism, în direcţia Alba Iulia – Teiuş, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus, din sens opus, de un bărbat de 45 de ani, din comuna Galda de Jos.
În urma accidentului, conducătorul primului autoturism a decedat, iar un alt tânăr, tot de 20 de ani, tot din comuna Ponor, pasager, a fost rănit grav. Conducătorul celui de-al doilea autoturism a fost rănit uşor.
Cercetările sunt continuate pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.