Cheltuielile efectuate de autorităţi pentru cazarea refugiaţilor din Ucraina vor fi decontate, conform unei hotărâri adoptate, vineri, de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), a anunţat şeful DSU, Raed Arafat.
Decizia urmează să fie validată printr-o hotărâre de guvern în regim de urgenţă.
‘Hotărârile CNSU care astăzi au fost aprobate şi care, în baza lor, urmează să se emită anumite acte normative: în primul rând, hotărârea pentru decontarea cheltuielilor de cazare, care prevede modalitatea în care va fi decontată (cazarea – n.r.). Este o hotărâre CNSU care propune o hotărâre de guvern, hotărârea de guvern este, deja, pregătită, este în curs de avizare, urmează să fie emisă. Nu am să dau cifre de aici, pentru că în cursul realizării hotărârii de guvern pot să se schimbe lucrurile. Bineînţeles, va fi o discuţie între ministere, dar domnul prim-ministru a solicitat ca hotărârea de guvern să iasă în regim de urgenţă, ca să putem acoperi cheltuielile de cazare care, deja, au fost realizate de către autorităţi şi de către cămine şi de locurile de cazare care necesită astfel de deconturi’, a explicat Raed Arafat într-o conferinţă de presă.
Prin hotărârea CNSU adoptată vineri se propune ca pentru finanţarea cheltuielilor prevăzute în OUG nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, să fie alocate Ministerului Afacerilor Interne, pentru Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
La stabilirea sumelor alocate se propune a fi avute în vedere, pentru o perioadă de 30 de zile, cheltuielile necesare pentru:
– un număr mediu de 70.000 de persoane cazate zilnic, dintre care 50.000 în spaţii puse la dispoziţie gratuit şi 20.000 în spaţii puse la dispoziţie contra-cost;
– funcţionarea a 22 de tabere temporare de cazare şi asistenţă umanitară.