Vicepremierul Dan Barna a solicitat, miercuri, o întrunire de urgenţă a coaliţiei de guvernare pentru a discuta despre retragerea încrederii faţă de premierul Florin Cîţu.
‘Cerem o întâlnire de urgenţă, astăzi sau cel târziu mâine, a coaliţiei pentru a avea un dialog responsabil – responsabil, acesta este cuvântul cel mai important – cu domnul preşedinte Ludovic Orban, cu domnul preşedinte Kelemen Hunor, pentru a discuta retragerea încrederii premierului Cîţu şi a discuta soluţia prin care USR PLUS continuă să păstreze responsabilitatea alături de PNL, alături de UDMR, (…) în ceea ce înseamnă România de după criză şi în ceea ce înseamnă o Românie care începe să se însănătoşească. Faptul că stăm de săptămâni întregi pentru un balet politic, fără să vedem un sprijin al premierului, este o problemă foarte dramatică pe care vrem să o clarificăm în cadrul coaliţiei. Şi spun asta pentru că i se reproşează lui Vlad Voiculescu lucruri pe care nu le-a avut niciun moment în control’, a afirmat Barna, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.
El a criticat modul în care a evoluat campania de vaccinare anti-COVID, menţionând că aceasta se află în directa coordonare a premierului Florin Cîţu.
‘Campania de vaccinare este coordonată direct de premierul României. Campania de vaccinare este decisă de premierul României şi faptul că suntem pe unul dintre ultimele locuri, 25 din 27, la nivelul Europei, în condiţiile în care am pornit foarte bine şi am fost în primele zile sus nu arată nici performanţă şi nici înţelepciune strategică. Or, din această perspectivă, o discuţie în coaliţie e foarte importantă’, a susţinut Dan Barna.
Viceprim-ministrul a spus că revocarea ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, este o ‘decizie unilaterală’, ‘imatură politic’, care ‘ridică foarte mari semne de întrebare’ asupra capacităţii premierului Florin Cîţu de a conduce o coaliţie ‘în mod funcţional’ în această perioadă.
‘Ne-am asumat, în momentul în care am constituit acest Guvern de coaliţie, să luăm deciziile majore împreună, prin consultare şi prin dialog, şi asta s-a întâmplat până astăzi. În această dimineaţă, am fost invitat de premier la o discuţie în care mi-a comunicat o decizie deja luată şi transmisă preşedintelui României. Nu a existat nicio consultare anterioară, nici azi, nici ieri, nici în ultimele zile, legată de o astfel de decizie, cu atât mai mult cu cât luni în şedinţa coaliţiei agreaserăm că ne reîntoarcem la obiectivul de guvernare şi ieşim din acest joc de balet politic, în care fiecare încearcă să-şi mărească impresia artistică’, a spus liderul USR.
Potrivit acestuia, revocarea lui Vlad Voiculescu este o decizie care aruncă coaliţia de guvernare într-o criză ‘majoră’.
‘Este o decizie prin care, din acest moment, premierul Florin Cîţu nu mai are susţinerea Alianţei USR PLUS. Vlad Voiculescu încă din prima zi a mandatului a intrat într-o luptă cu sistemul de sănătate corupt şi căpuşat, o luptă foarte complexă, şi am văzut reacţiile foarte vehemente şi foarte dure şi linşajul de presă care a fost direcţionat asupra lui în ultimele săptămâni. Transparentizarea actului de guvernare, demararea procedurilor pentru construirea de noi spitale, concursurile la Casele de sănătate sunt toate măsuri demarate la Ministerul Sănătăţii care s-au lovit de un blocaj foarte mare’, a mai susţinut Barna.
Vicepremierul a adăugat că anunţul de miercuri dimineaţă conform căruia el ar fi urmat să preia interimatul la Ministerul Sănătăţii a fost, de asemenea, o ‘decizie unilaterală’, luată fără consultarea sa ori a USR PLUS.
‘Este o decizie care confirmă din nou imaturitate şi lipsă de înţelepciune politică. Am discutat cu preşedintele României şi vom găsi o soluţie’, a indicat el.
Dan Barna a menţionat că premierul are dreptul de a evalua performanţa miniştrilor, dar revocarea lui Voiculescu ‘nu se bazează pe nicio evaluare’.
‘Nu există nicio evaluare a ministrului Vlad Voiculescu în urma căreia să fi putut discuta această concluzie şi această decizie pe care înţeleg, foarte frumos, premierul şi-a asumat-o în mod unilateral. Numai că o coaliţie de guvernare nu poate să funcţioneze decât dacă există respect. Cât timp parteneri importanţi din guvernare, din coaliţie sunt trataţi: ‘Şi după ce am luat decizia, să nu uităm să îi informăm şi pe ei’, nu avem cum să guvernăm mai departe funcţional România. Nu există nicio evaluare. Suntem de acord: miniştrii trebuie evaluaţi. Da, este un atribut al premierului, numai că nu trebuie să vorbim despre evaluări dacă ele nu există’, a mai declarat liderul USR PLUS.