AcasăStiri generaleUPDATE Buzău: Camion încărcat cu apă minerală, răsturnat pe DN2/E85, la ieşire...

UPDATE Buzău: Camion încărcat cu apă minerală, răsturnat pe DN2/E85, la ieşire din Limpeziş; trafic restricţionat

Un camion încărcat cu apă minerală îmbuteliată s-a răsturnat luni seară pe DN2/E85, la ieşirea din localitatea Limpeziş spre Urziceni, traficul în zonă fiind restricţionat, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Buzău.

Potrivit sursei citate, o parte din încărcătură a căzut pe carosabil, iar şoferul este rănit.

‘Din primele date de la faţa locului a reieşit că un camion de mare tonaj, condus pe direcţia Buzău către Bucureşti de către un şofer în vârstă de 31 de ani din Bacău, a pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a răsturnat. Accidentul s-a soldat cu rănirea şoferului, care a fost preluat de ambulanţă pentru îngrijiri medicale. Totodată, bărbatului urmează a i se recolta probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, întrucât, în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat’, au precizat reprezentanţii Poliţiei.

În cauză se va întocmi dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks