Acasă55UPDATE/Cameră/Comisia pentru apărare/Berechet: Organizatorul Congresului PNL, Romexpo, sancţionat cu 10.000 de lei

UPDATE/Cameră/Comisia pentru apărare/Berechet: Organizatorul Congresului PNL, Romexpo, sancţionat cu 10.000 de lei

Organizatorul Congresului PNL, Romexpo, a fost sancţionat cu 10.000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare pentru a-i determina pe participanţi să poarte mască şi să păstreze distanţarea fizică, în conformitate cu legea, a declarat marţi, la Comisia pentru apărare din Camera Deputaţilor, comisar şef Bogdan Berechet, şeful Poliţiei Capitalei.

‘A fost aplicată o sancţiune contravenţională organizatorului Congresului, în cuantumul prevăzut de lege, respectiv 10.000 de lei, pentru faptul că organizatorul, Romexpo, nu s-a asigurat de faptul că accesul (în pavilionul central – n.r.) a fost aglomerat de către o parte dintre cei prezenţi. De asemenea, sancţiunea a fost dată organizatorului şi pentru faptul că s-a constatat că nu toate persoanele de la Congres purtau mască de protecţie. Se fac verificări cu privire la obligaţiile ce reveneau firmei de pază. De asemenea, poliţiştii şi jandarmii verifică materialul video pus la dispoziţie de organizatori’, a precizat Berechet.

El a adăugat că au fost 17 apeluri la 112 ce au fost transferate imediat structurii de poliţie competente teritorial, menţionând că în cazul încălcării normelor legale se stabilesc măsuri sancţionatorii.

‘Aşa cum s-a întâmplat şi la alte evenimente cu public numeros, fie că vorbim despre manifestaţii publice sau alte tipuri de întâlniri, forţele de ordine au asigurat măsuri pentru fluenţa şi siguranţa traficului rutier, măsuri pentru ordinea şi liniştea publică, iar în caz de nereguli, ulterior, pe baza verificărilor efectuate au fost dispuse în termenul legal măsuri sancţionatorii. Putem da exemplu aici Piaţa Victoriei. (…). Şi în cazul de faţă, dacă se vor constata activităţi de încălcări ale normelor legale, se vor stabili măsuri sancţionatorii. În ceea ce priveşte Poliţia Capitalei, şi-a făcut, îşi face şi îşi va face datoria, iar cu privire la ce avem în acest moment s-a stabilit o sancţiune contravenţională faţă de de organizator, cu maximul cuantumului prevăzut de Legea 55/2020, respectiv 10.000 de lei’, a afirmat şeful Poliţiei Capitalei.

În cadrul audierii lui Bogdan Berechet, parlamentarii PNL le-au reproşat social-democraţilor că îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că şi-a ţinut discursul fără mască, la congres, în condiţiile în care toţi deputaţii şi senatorii vorbesc fără mască.

‘Este vorba despre acelaşi PSD, care (…) acum cere alegeri anticipate în plină pandemie. Îl acuzaţi pe preşedintele României că a ţinut un discurs la Congresul PNL, fără mască, în condiţiile în care de la tribună, în Parlament, toţi deputaţii şi senatorii vorbesc fără mască. Vorbim despre un demers strict politic. În ceea ce priveşte că a stat fără mască, da, pot să vă pun la dispoziţie câteva poze în care preşedintele Iohannis stă cu mască pe scaun. Probabil a fost surprins în perioada când mergea dinspre microfon până la scaun sau când bei apă, bineînţeles, îţi dai jos masca’, a comentat deputatul PNL Sorin Moldovan.

La rândul său, deputatul PNL Adrian Cozma, vicepreşedinte în Comisia de apărare, a susţinut că parlamentarii PSD nu fac decât circ şi nu urmăresc încetarea acestei pandemii din moment cei ei înşişi nu respectă lucrurile pe care le reclamă.

‘Credibilitatea acestei acţiuni politice este ştirbită şi este foarte clar, domnilor de la PSD, că nu urmăriţi încetarea acestei pandemii sau prevenirea răspândirii bolilor. Dumneavoastră ceea ce faceţi astăzi este un spectacol (…) iar acele lucruri pe care le reclamaţi nu le respectaţi. Domnule Coarnă, dumneavoastră niciodată nu purtaţi mască. Prin acest demers nu doriţi, nu vă interesează decât să faceţi spectacol. Domnule Fifor, trebuie să înţelegeţi că sănătatea românilor e mai importantă decât activitatea politică şi nu politicianistă, aşa cum puneţi problema. Vă interesează doar spectacolul, este spectacol ceea ce faceţi dumneavoastră, în condiţiile în care membrii PSD şi colegi de-ai dumneavoastră nu poartă mască şi vin să ne spună de prevenire’, a susţinut Adrian Cozma.

Deputatul PSD Dumitru Coarnă a punctat că Poliţia Capitalei nu are niciun fel de problemă din perspectiva legalităţii.

‘Aici, problema de fond este la ministrul Bode şi la Arafat. Raed Arafat a modificat legea cu Hotărârea de Guvern şi v-a creat premisa acestui congres, să fim extrem de clari. Poliţia Capitalei a răspuns exact la reglementarea pe care Raed Arafat şi Guvernul României le-a pus-o la îndemână’, a conchis Coarnă.

În intervenţia sa, deputatul USR PLUS Bogdan Rodeanu a declarat că şeful Poliţiei Capitalei a fost chemat pentru a prezenta detalii tehnice referitoare la modul în care s-a desfăşurat Congresul PNL, la care au participat 5.000 de persoane şi ‘nu a fost respectată legea’.

‘Nu este o întâlnire şi un meci politic, l-am chemat aici pe domnul comisar şef pentru a afla sintetic detalii tehnice vizavi despre cum s-au desfăşurat anumite lucruri acolo, ce efect pot avea acelea şi dacă învăţăm din această situaţie, astfel încât să ne fie de folos în ceea ce înseamnă combaterea pandemiei. Aici discutăm despre un eveniment cu 5.000 de persoane şi am văzut foarte clar că nu a fost respectată legea pe care noi dorim cu toţii să o impunem tuturor cetăţenilor pentru a stabiliza situaţia’, a menţionat Rodeanu.

Deputaţii PSD din comisiile de Apărare şi Sănătate au transmis, luni, o convocare oficială către şefii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi ai Direcţiei de Sănătate Publică pentru a da explicaţii cu privire la circumstanţele organizării şi desfăşurării Congresului PNL. AGERPRES /(A-AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks