Camera Deputaţilor l-a ales, marţi, pe actualul procuror general adjunct Bogdan Licu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională.
Licu, propus de PSD pentru această funcţie, a obţinut 208 voturi ‘pentru’ şi 93 ‘împotrivă’.
Votul a fost secret cu buletine.
El va ocupa funcţia de judecător al CCR pe locul actualului preşedinte al Curţii, Valer Dorneanu, al cărui mandat expiră în luna iunie.
Cristian Danileţ, propus de USR, a obţinut 59 voturi ‘pentru’ şi 242 ‘contra’, în timp ce candidatul propus de AUR, Ioan Sabău-Pop, a întrunit 34 voturi ‘pentru’ şi 267 ‘contra’.
Potrivit Legii, numirea noului judecător la CCR trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.
Curtea Constituţională este compusă din 9 judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Dintre aceştia, 3 sunt numiţi de Camera Deputaţilor, 3 de Senat şi 3 de preşedintele României. Curtea se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani.
Preşedintele Curţii Constituţionale este ales prin vot secret pentru o perioadă de 3 ani, în termen de 5 zile de la înnoirea Curţii. Mandatul preşedintelui poate fi reînnoit.