Şedinţa de plen de luni a Camerei Deputaţilor în care se dezbătea moţiunea simplă a USR a fost suspendată, după ce discursul ministrului Energiei, Virgil Popescu, a fost întrerupt de George Simion, lider al AUR, care a mers la tribună şi l-a luat de braţ, având şi un schimb de replici cu Popescu.
În timpul discursului ministrului Popescu, George Simion a vociferat din sală.
‘Pot să-i spun domnului Simion să se ducă la domnul Putin să ieftinească gazul?’, i-a transmis Popescu lui Simion.
În replică, acesta a venit la tribună şi l-a bruscat pe Popescu, numindu-l ‘hoţ’.
‘Domnule Simion, luaţi mâna de pe domnul ministru. Rog chestorii să-l îndepărteze pe domnul Simion’, a cerut Daniel Suciu, preşedintele de şedinţă.
Şedinţa a fost întreruptă pentru scurt timp, după care Daniel Suciu a spus că este fără precedent ca un ministru să fie agresat fizic în timpul discursului şi a suspendat şedinţa.
‘Stimaţi colegi, este pentru prima dată în istoria parlamentarismului când un ministru sau un vorbitor, în timp ce îşi ţine discursul, este agresat fizic. În aceste condiţii, eu nu pot să conduc şedinţa. Convoc şedinţa Biroului permanent, declar şedinţa închisă’, a afirmat Suciu.