O persoană a murit şi trei au fost rănite într-un accident produs luni seara pe DN 58, la ieşirea din municipiul Reşiţa spre Caransebeş, a informat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Potrivit sursei citate, pe DN 58 Reşiţa – Caransebeş, la ieşirea din municipiul Reşita, un autoturism a acroşat un pieton, iar ulterior a intrat în coliziune cu un alt autovehicul.
‘În urma accidentului, pietonul a decedat, iar alte trei persoane au suferit leziuni, una dintre ele fiind încarcerată’, a transmis Centrul Infotrafic.
Ulterior, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin a menţionat că accidentul a avut loc pe DN 58, la km 35+900 m, pe un sector de drum fără iluminat public stradal.
‘Din primele cercetări s-a stabilit că pe un sector de drum fără iluminat public stradal, un pieton în vârstă de 58 de ani, din Bocşa, care nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, ar fi fost surprins şi accidentat de un autoturism care circula din direcţia Caransebeş către Reşiţa, al cărui conducător, un bărbat de 35 de ani, din Reşiţa, după impact, ar fi virat brusc stânga, pătrunzând pe sensul opus, unde ar fi intrat in coliziune frontală cu un alt autovehicul, condus de un bărbat de 51 de ani, din Reşiţa’, a transmis IPJ Caraş-Severin.
În urma accidentului, a rezultat decesul pietonului şi rănirea altor 3 persoane, respectiv conducătorul auto de 51 de ani şi doi pasageri din acelaşi autoturism. Toţi cei trei răniţi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale.
‘În acest moment se efectuează cercetarea la faţa locului în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Traficul rutier este restricţionat până la finalizarea cercetării. Se circulă dirijat pe un sens’, a precizat sursa citată.
Iniţial, circulaţia a fost întreruptă total în zona accidentului.