Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a susţinut luni, referitor la faptul că la originea atacurilor Killnet asupra site-urilor unor instituţii din România ar fi fost afirmaţiile sale privind trimiterea de armament în Ucraina, că declaraţiile sale au fost ‘cele mai benigne dintre toate’, menţionând că ‘există aşa un val care încearcă să pună toate ce se întâmplă rău’ asupra sa.
Întrebat, la Senat, în legătură cu faptul că gruparea de criminalitate cibernetică Killnet a argumentat atacurile cibernetice prin declaraţiile sale cu privire la trimiterea de armament în Ucraina, Cîţu a spus: ‘Daţi-mi voie să vă contrazic aici. În primul rând, nu ştiu ce hackeri sunt ăia care nu ştiu cine este preşedintele Senatului sau preşedintele Camerei Deputaţilor’.
‘Dacă ne uităm la acel comunicat, e bizar să ai poza preşedintelui Camerei Deputaţilor, să ai numele corect, dar să-i greşeşti funcţia. Cred că mai uşor îi greşeai funcţia decât să-i greşeşti invers. Era un simplu search pe Wikipedia şi vedeai cine e preşedintele Senatului. Sunt mai multe semne de întrebare acolo. Cred că declaraţiile mele au fost cele mai benigne dintre toate. Eu am spus că în general, dacă e nevoie şi dacă se aprobă, putem să mergem în această direcţie. Am văzut declaraţiile unor oficiali români care au spus foarte clar că se schimbă legislaţia tocmai pentru a se face acest lucru. De aceea am dubii. Dar e adevărat că există aşa un val care încearcă să pună toate ce se întâmplă rău asupra mea’, a adăugat Cîţu.
Despre posibilitatea să fie înlocuit din fruntea Senatului ca urmare a acestor declaraţii, Cîţu a răspuns: ‘Repet, eu nu-mi aduc aminte de declaraţii în care eu am spus… (despre trimiterea de arme – n.r.). Eu am spus în general – dacă se ia o decizie, susţinem’.
‘Eu îmi aduc aminte şi de declaraţiile premierului şi ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, care au spus că se lucrează la legislaţie tocmai pentru a facilita acest lucru. Deci, poate că ne uităm la declaraţii diferite. Declaraţiile au fost de la premier şi de la preşedintele Camerei Deputaţilor, care ne-au anunţat pe noi, românii, că se umblă la legislaţie tocmai pentru a se permite acest lucru. Declaraţiile mele au fost simple, am spus că Ucraina trebuie să primească tot sprijinul, nu numai de la România, de la toată comunitatea internaţională pentru a câştiga acest război. Dacă decizia este să li se trimită arme, să li se trimită, dar nu am spus că noi trebuie să trimitem. Am spus că dacă decizia este să se trimită, e foarte bine’, a adăugat Florin Cîţu.
El a mai spus că nu vede nicio legătură între aceste declaraţii şi eventuala schimbare a sa din funcţia de preşedinte al Senatului, dar admite că e o funcţie politică şi se aşteaptă ‘să fie o competiţie pentru o funcţie politică întotdeauna în PNL’.
‘Mi se pare că luăm în calcul nişte hackeri care nu ştiu cine este preşedintele Senatului şi pun poza preşedintelui Camerei Deputaţilor şi numele lui, altceva, amestecă nişte declaraţii. Trebuie să fim mai atenţi acolo, avem servicii care se uită şi cu siguranţă au grijă de siguranţa noastră cibernetică’, a adăugat Florin Cîţu, întrebat dacă ar trebui să fie mai reţinut în declaraţii, având în vedere atacurile cibernetice.
În 29 aprilie au început atacuri cibernetice asupra mai multor site-uri ce aparţin unor instituţii publice şi organizaţii private din România, care au fost revendicate de gruparea de criminalitate cibernetică Killnet şi sunt justificate de aceştia prin faptul că statul român sprijină Ucraina în conflictul militar cu Rusia.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a remarcat atunci că este o greşeală nominalizarea sa în mesajul grupării de criminalitate cibernetică Killnet.
‘După cum aţi văzut, e o greşeală acolo: sunt şi eu, dar nu am o problemă, că sunt nominalizat eu ca şi preşedinte al Senatului. Declaraţia mea a fost una foarte clară. România, dacă este nevoie, este pregătită atât legal, cât şi moral să facă acest pas. În acest moment nu există o decizie în sensul acesta’, spunea Ciolacu.