Premierul Florin Cîţu a declarat că în cadrul întâlnirii pe care a avut-o joi, la Palatul Victoria, cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a prezentat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pe capitole, cu toate bugetele şi elementele de reformă cuprinse în document, subliniind că nu a negociat PNRR cu partenerii de discuţii.
Alături de liderul social-democraţilor, la discuţii au participat liderul BNS, Dumitru Costin, şi Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.
‘Această discuţie nu are nimic special (…) noi ne întâlnim cu sindicate, patronate şi cu partide politice pentru a prezenta PNRR. Au fost întâlniri înainte, vor mai fi şi alte întâlniri. (…) Astăzi, unele sindicate şi unele patronate au ales să facă parte din delegaţia PSD, surprinzător, dar asta este. Am prezentat, nu am negociat, am prezentat PNRR, un PNRR care a fost apreciat, în special partea de reforme, de Comisia Europeană şi astăzi am prezentat aceste elemente. Elemente de reformă care au fost aprobate sau discutate în coaliţie, coaliţie care are în spate voturile românilor, reformă pe care o aşteaptă românii, reformă pe care o voi implementa’, a declarat Florin Cîţu, joi, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
Întrebat despre faptul că preşedintele PSD a afirmat că în întrevederea de la Guvern nu a fost prezentat PNRR, ci doar principii generale, şeful Executivului a replicat: ‘Eu nu vreau să comentez despre capacitatea de înţelegere a celor cu care noi dialogăm de fiecare dată, am prezentat toate capitolele din PNRR, cu bugetul aferent fiecărui capitol’.
‘Am intrat şi în detalii, am intrat şi în ordonanţa care stă la baza PNRR. (…) Să fiu, din nou, mai clar, am prezentat toate capitolele din PNRR, cu toate bugetele, am intrat în discuţii şi pe reforme, şi pe ordonanţă, deci lucrurile au fost foarte aplicate’, a completat Cîţu.
Fiind întrebat dacă există vreo şansă ca PSD să-şi aducă un aport la PNRR, premierul a spus: ‘Acest PNRR are o componentă importantă de reforme, acea componentă de reforme este o componentă care are în spate voturile românilor care au votat această coaliţie care guvernează astăzi România, reforme pe care noi, deja, le-am agreat cu Comisia Europeană, reforme care vor duce la reducerea deficitului bugetar, care vor duce la creşterea economică’.
Şeful Executivului a adăugat că guvernanţii se vor ‘uita’ la propunerile avansate de PSD, întrebat dacă acestea vor fi respinse direct.
‘Ne uităm, am luat şi propunerile celor de la sindicate, am luat şi propunerile patronatelor, am luat şi propunerile PSD şi ne uităm la ele, dar, doar dacă există, prin minune, vreo componentă care să fie în spiritul a ceea ce noi vrem să facem în această ţară. Astăzi, programul de reforme pe care noi îl facem corectează ceea ce s-a făcut în ultimii ani de zile, când PSD a fost la guvernare. E mai complicat să crezi că astăzi vom avea compatibilitate pe anumite lucruri, dar eu întotdeauna sunt deschis, nu cred că a fost un premier care să aibă o astfel de deschidere’, a afirmat Cîţu.
Premierul a făcut precizări şi cu privire la calendarul de săptămâna viitoare privind PNRR, întrebat dacă documentul va fi prezentat în Parlament.
‘Vom vedea cum se va desfăşura săptămâna viitoare, PNRR este un program al Guvernului, aşa cum este în majoritatea ţărilor, nu trebuie să meargă în Parlament. A fost prezentat în Parlament, a fost prezentat astăzi, îl prezentăm tuturor, a mai fost prezentat în Parlament de domnul Ghinea (…) Vom vedea ce vom face miercuri în Parlament, miercuri ştiu că nu există, încă, un Birou permanent reunit, trebuie să avem un Birou reunit, apoi plenul reunit, sunt mai mulţi paşi pe care trebuie să-i facem’, a declarat Cîţu.
El a precizat că va merge miercuri în Parlament, dar la vot, întrucât este obligat, având în vedere şi calitatea sa de senator.
Cîţu a reiterat că are toată deschiderea să discute cu partidele politice, fiind întrebat din nou dacă va prezenta PNRR în Legislativ, aşa cum au cerut partidele politice.
‘Eu am avut şi am toată deschiderea să discut cu toţi partenerii sociali, cu partidele politice. Cred că este prima oară în România când se face un astfel de exerciţiu, când un proiect al Guvernului, repet, este prezentat tuturor, şi partide politice şi parteneri sociali, patronate şi aşa mai departe. Rămân la fel de deschis în continuare, să prezint ceea ce noi vrem să facem pentru România, să fie transparent şi mă aştept de la cei cu care discutăm să ducă mai departe, transparent şi onest, mesajul pe care-l avem, nu să-l distorsioneze’, a afirmat Cîţu.