Preţul carburantului la pompă va fi compensat cu 50 de bani, jumătate din această reducere urmând să fie decontată de stat, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
‘Guvernul României continuă să implementeze măsurile de protejare a cetăţenilor şi economiei de efectele crizei pe care o traversăm. Pentru ca cetăţenii români şi firmele să plătească mai puţin pentru carburant, am identificat împreună cu specialiştii o soluţie de compensare în sumă fixă de 50 de bani care se aplică direct la pompă. În sprijinul parteneriatului dintre societatea civilă şi Guvern, între Guvern şi populaţie, precum şi mediul de afaceri am luat decizia să aplicăm această măsură, O măsură care a fost, de asemenea, adoptată şi de alte ţări (…) vorbim de Spania şi Franţa’, a declarat Ciucă, joi, la Palatul Victoria.
Premierul a adăugat că măsura implică atât responsabilitatea Guvernului, cât şi responsabilitatea companiilor din industria petrolieră.
‘Jumătate din această reducere va fi decontată de către stat, printr-un mecanism care va fi implementat între distribuitori şi ministerele de resort’, a precizat acesta.
Nicolae Ciucă a menţionat că măsura va fi aplicată pe o perioadă de trei luni.
‘Compensarea va fi evidenţiată pe fiecare bon fiscal emis la staţiile de alimentare cu combustibil. Valoarea pachetului de compensare pentru această perioadă va fi de două miliarde de lei, jumătate din aceşti bani urmând a fi asiguraţi de la bugetul de stat’, a adăugat prim-ministrul.
Premierul a mai spus că la finalul perioadei de compensare de trei luni de zile, Guvernul va analiza, dacă va fi necesar, un set nou de măsuri.
Totodată, acesta a menţionat că Executivul are, de asemenea, la îndemână ‘un instrument util’, respectiv ordonanţa de combatere a efectelor speculative.
‘Prin acestea vom asigura un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor împotriva creşterilor nejustificate ale preţurilor’, a susţinut Ciucă.
Şeful Executivul a subliniat că măsurile avute în vedere nu afectează bugetul de investiţii.
‘Măsurile pe care noi le luăm şi care fac parte dintr-un mecanism eficient pentru următoarele trei luni. (…) Nu afectează în niciun fel bugetul de investiţii. Guvernul va păstra ţinta de 7% din Produsul Intern Brut pentru investiţii, respectiv, 88 de miliarde de lei. În acelaşi timp, vom intensifica eforturile pentru a absorbi banii asiguraţi prin fondurile europene, atât prin Cadrul Multianual Financiar, cât şi prin PNRR’, a punctat Nicolae Ciucă.