Directorul companiei farmaceutice americane Moderna, Stéphane Bancel, a avertizat marţi Uniunea Europeană că prelungirea negocierilor pentru achiziţia vaccinului împotriva COVID-19 produs de această companie riscă să întârzie livrările către statele UE, alte ţări care au semnat deja contracte având prioritate, ultima fiind Regatul Unit, care a încheiat tot marţi contractul cu Moderna, relatează agenţiile AFP şi Reuters. În replică, reprezentanţii Comisiei Europene au transmis că negocierile pentru o precomandă de vaccinuri produse de Moderna depind de mai mulţi factori şi nu ”de un anunţ specific” al companiei farmaceutice americane. ”Avem discuţii, dar nu avem contract” cu UE, a declarat Stéphane Bancel pentru AFP. ”Există o serie de chestiuni administrative, dosare, chichiţe, ajustări între state şi astfel este greu de gestionat când sunteţi 27 (de ţări) în comparaţie cu una singură”, a explicat el, referindu-se la discuţiile cu Comisia Europeană. Prin urmare, precizează Bancel, ”este clar că suntem în întârziere, aceasta nu va limita cantitatea totală, dar va încetini livrările” către statele UE. După aceste declaraţii, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer, a amintit că executivul comunitar a ”început discuţiile cu dezvoltatorii de vaccinuri foarte devreme, înainte de vară”, iar aceste discuţii ”continuă în paralel cu dezvoltarea vaccinurilor”. ”Dar noi nu condiţionăm semnarea vreunui contract de niciun anunţ specific. Un fapt este că, în mai multe cazuri, discuţiile preliminare au fost încheiate cu mult timp înaintea unui anunţ” despre finalizarea lor cu succes, a mai spus purtătorul de cuvânt comunitar. ”Trebuie să semnăm contracte doar pentru că apar deodată informaţii pozitive în presă? Categoric nu este cazul”, a spus la rândul său un alt purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker. Transformarea discuţiilor exploratorii într-un acord de achiziţie ferm este ”o negociere complexă, foarte tehnică, ce ia timp (…) şi trebuie să se sprijine pe dovezi ştiinţifice”, a explicat acesta din urmă. El a mai precizat că trebuie ţinut cont de numeroase criterii, cum ar fi ”capacităţile de producţie ale respectivei societăţi, costurile de investiţii necesare, tehnologiile folosite”, fiind vorba aşadar despre un ”pachet de negociere care conduce la un anumit număr de doze (comandate) la un anumit preţ”. Comisia Europeană a anunţat pe 24 august că se află în ”discuţii avansate” cu compania Moderna pentru achiziţia a 80 de milioane de doze de vaccin, dar nici un angajament ferm nu a fost finalizat de atunci. Între timp, Moderna a semnat contracte cu Elveţia, Japonia, Canada, Israel şi Qatar, plus cele 100 de milioane de doze promise Statelor Unite. Compania farmaceutică americană a anunţat marţi încheierea unui contract şi cu Regatul Unit pentru livrarea vaccinului începând din martie 2021, sub rezerva aprobării acestui vaccin de către organismele de reglementare. Producţia vaccinului companiei Moderna destinată livrărilor în afara SUA va fi realizată în Elveţia, în unităţile grupului Lonza, iar condiţionarea în flacoane se va face în Spania, în unităţile de la Madrid ale grupului Rovi. Chiar dacă Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) va autoriza vaccinul Moderna înainte de sfârşitul anului, dar fără să fie semnat un contract, primele doze nu vor putea fi livrate către UE, fiind rezervate pentru ţările care au semnat contracte înainte, insistă directorul companiei farmaceutice americane. Moderna a anunţat luni că vaccinul său experimental împotriva COVID-19 are eficacitate de 94,5%, conform datelor testelor clinice din faza a treia. Comisia Europeană a semnat până în prezent, în numele statelor membre ale UE, contracte pentru achiziţia vaccinurilor împotriva COVID-19 dezvoltate de companiile AstraZeneca, Johnson&Johnson, Sanofi, Pfizer şi CureVac. Executivul comunitar şi-a exprimat speranţa că în curând se va ajunge la un acord şi cu Moderna.