Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un nou dosar, în care este acuzat de trafic de influenţă şi de folosire a influenţei sau autorităţii în legătură cu prezenţa sa la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump de la începutul anului 2017, a informat, joi, DNA. Procurorii DNA – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale a lui Liviu Dragnea, faptele fiind de când era preşedinte al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al PSD. Anchetatorii îl acuză de două infracţiuni de trafic de influenţă şi folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. În acelaşi dosar, Gheorghe Dimitrescu, la data faptei consilier parlamentar, este acuzat de cumpărare de influenţă, anunţă DNA înttr-un comunicat transmis AGERPRES. Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada ianuarie 2017 – mai 2017, Liviu Dragnea ar fi primit de la un om de afaceri, suspect în cauză, foloase necuvenite pentru sine şi pentru partid, constând în asigurarea accesului la evenimentele din cadrul Ceremoniei de învestire a preşedintelui SUA, Donald Trump, din perioada 17 – 21 ianuarie 2017, desfăşurată la Washington DC (SUA), în baza unui pachet de beneficii în valoare de 250.000 dolari, acces obţinut prin intermediul unui om politic şi de afaceri american, vicepreşedinte al Comitetului Prezidenţial de Inaugurare. Totodată, spun anchetatorii, printre foloasele primite de Dragnea s-ar fi numărat şi asigurarea unor servicii de lobby şi consultanţă politică în valoare de 30.000 de dolari în favoarea partidului din care făcea parte. ‘Banii respectivi ar fi fost plătiţi, în luna mai 2017, de o societate offshore cu sediul în insulele Virgine Britanice şi conturi bancare în Cipru, controlată de omul de afaceri român cu ajutorul altor două persoane, suspecte în cauză’, afirmă procurorii. În acest context, menţionează DNA, Liviu Dragnea ar fi traficat, în favoarea omului de afaceri român, suspect în cauză, influenţa reală pe care o avea faţă de prim-ministrul şi alţi membri ai Guvernului României, promiţându-i că îi va determina pe aceştia să îi asigure interesele de afaceri, în special din domeniul militar şi al intelligence, pe care omul de afaceri român le avea în România. Anchetatorii mai precizează că, în perioada mai – octombrie 2017, Liviu Dragnea şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa ce decurg din calitatea de preşedinte al unui partid politic faţă de Gheorghe Dimitrescu, precum şi faţă de alte două persoane, în scopul de a obţine, în aceeaşi perioadă de timp, foloase necuvenite pentru sine şi pentru partid, cu încălcarea dispoziţiilor Legii 334/2006 privind finanţarea partidelor politice, constând în servicii de lobby în valoare de 100.000 dolari. Serviciile respective ar fi fost prestate de o societate americană de lobby, pentru stabilirea şi perfectarea unor vizite ale lui Dragnea cu înalţi oficiali americani. ‘În scopul ascunderii adevăraţilor beneficiari ai serviciilor de lobby, respectiv Nicolae-Liviu Dragnea şi partidul politic, plata sumei de 100.000 de dolari ar fi fost efectuată de o societate americană cu sediul în New York, deţinută de un cetăţean româno-american, urmând ca acestuia să i se restituie în România suma de 100.000 euro prin intermediul unei rude, lucru care s-ar fi şi întâmplat, suma fiind procurată în parte de suspectul Gheorghe Dimitrescu, respectiv 45.000 euro’, menţionează procurorii anticorupţie. Potrivit DNA, în schimbul foloaselor primite de la Gheorghe Dimitrescu, în perioada iunie – iulie 2017, Liviu Dragnea ar fi traficat în favoarea acestuia influenţa reală pe care o avea asupra ministrului Afacerilor Externe, promiţând că îl va determina pe înaltul demnitar să îl desemneze pe Dimitrescu în funcţia de consul general al României la Bonn, lucru care s-a şi întâmplat. Liviu Dragnea a fost scos, joi, din penitenciar şi dus la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a lua la cunoştinţă acuzaţiile din noul dosar. El se află în acest moment încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce în mai 2019 a fost condamnat definitiv la trei ani închisoare şi jumătate pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.