AcasăStiri generaleUPDATE Douăsprezece ambulanţe SMURD pentru transportul nou-născuţilor în stare critică vor intra...

UPDATE Douăsprezece ambulanţe SMURD pentru transportul nou-născuţilor în stare critică vor intra în dotarea IGSU

Douăsprezece ambulanţe SMURD de tip neonatologie, pentru transportul nou-născuţilor în stare critică, vor intra în dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

‘Sunt convins că echipajele de salvatori de pe aceste autospeciale sunt pregătite să ofere asistenţa necesară unei astfel de intervenţii cu specific aparte. Veţi avea în mine un susţinător al acestor demersuri şi cred ca sunteţi conştienţi că veţi avea în mâinile voastre destine fragile, iar responsabilitatea dumneavoastră va fi una imensă’, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, cu ocazia recepţiei celor 12 ambulanţe, la sediul MAI.

El a adăugat că profilul stării de sănătate a populaţiei din România este unul precar raportat la celelalte ţări ale Uniunii Europene, iar un indicator cu adevărat îngrijorător îl reprezintă mortalitatea infantilă.

‘La acest capitol, România se plasa, din păcate, la nivelul anului 2020, pe locul 2 la nivel european. Putem schimba această situaţie dramatică prin intervenţii şi accesarea cât mai multor programe destinate achiziţiilor de echipamente medicale moderne de intervenţie. Ambulanţele pe care le vedeţi astăzi, aici, sunt destinate intervenţiilor de urgenţă în cazuri critice, pentru o categorie extrem de vulnerabilă, reprezentată de nou-născuţi’, a spus Bode.

În ultimii 3 ani, potrivit acestuia, structurile de intervenţie au primit 821 de ambulanţe pentru serviciile de urgenţă şi 465 pentru SMURD, în valoare totală de peste 500.000.000 de lei, toate acestea fiind achiziţionate din fonduri europene nerambursabile.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a arătat că cele 12 autospeciale vor înlocui ambulanţele vechi, dar vor fi create şi noi echipaje – la Braşov, Prahova şi Sibiu, iar medicii care vor urma să lucreze pe aceste ambulanţe vor parcurge cursuri specifice de pregătire pentru transportul neo-natal.

‘Anul trecut au fost 1.737 de misiuni de transport al unor nou-născuţi aflaţi în stare critică şi asta include foarte mulţi nou-născuţi prematur, transportaţi în stare critică către centrele specializate ale unor spitale. În acest an suntem deja la 579 de misiuni de transport neo-natal, din care 472 terestre, 97 cu elicopterul şi 10 cu avionul’, a precizat Arafat.

Conform DSU, autospeciala de tip neonatologie este destinată transportului nou-născuţilor, în condiţii de terapie intensivă, dotată cu o targă adaptată, pe care este montat un incubator performant, precum şi echipamente medicale specifice pentru terapie intensivă.

Cele 12 autospeciale, complet echipate, vor înlocui cele 9 ambulanţe tip neonatologie, care vor rămâne ca rezervă în dotarea IGSU.

Principalele echipamente care se găsesc în dotarea ambulanţelor constau în incubator de transport, targă, saltea vacuum dedicată pentru copii, instalaţie fixă de oxigen, instalaţie fixă de aer, butelii oxigen portabil, ventilator automat, dispozitive de aspiraţie, defibrilator, aparat infuzie volumetrică, încălzitor prin radiaţie şi trusă resuscitare adult.

Zece dintre autospeciale sunt achiziţionate prin intermediul proiectului ‘Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţe medicale’ (finanţat prin Programul Operaţional Regional), iar alte două prin proiectul VIZIUNE 2020 (finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare), precizează DSU, pe pagina sa de Facebook.

Cele 12 ambulanţe vor fi repartizate astfel încât să acopere întreg teritoriul naţional: Bucureşti – Ilfov (2), Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi, Mureş, Prahova, Sibiu şi Timiş.

Valoarea unei astfel de ambulanţe este de 888.757,85 lei (TVA inclus), valoarea totală a achiziţiei fiind de 10.665.094,2 lei (TVA inclus).

‘În anul 2021, numărul total de cazuri neonat a ajuns la cifra de 1.737 de misiuni. Dintre acestea, 543 cazuri grave, 429 nou-născuţi fiind intubaţi şi 114 ventilaţi non-invaziv. Totodată, din numărul total de misiuni specifice, 1.400 nou-născuţi au fost transportaţi la Unităţile de Primiri Urgenţe cu ambulanţe de terapie intensivă mobilă (TIM), 325 cu elicopterele SMURD şi 12 cu avioanele SMURD, aflate în dotarea IGAV’, menţionează DSU.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks