Un număr de 9.489 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în urma efectuării a 37.136 de teste la nivel naţional, informează, vineri, Grupul de Comunicare Strategică. Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, precizează GCS. Până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 343.725 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Un număr de 231.808 persoane au fost declarate vindecate. Potrivit GCS, până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 3.630.856 de teste. Dintre acestea, 37.136 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.169 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 14.967 la cerere.