AcasăStiri generaleUPDATE Hunedoara: Episcopul Devei şi Hunedoarei a decedat în urma COVID-19

UPDATE Hunedoara: Episcopul Devei şi Hunedoarei a decedat în urma COVID-19

Episcopul Devei şi Hunedoarei, Gurie, grav bolnav de COVID-19, a murit joi, la Deva, în urma unui stop cardio-respirator, înaltul prelat având plămânii afectaţi în proporţie de 85% din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2.

Decesul a survenit în timpul procedurilor de transfer al bolnavului la un elicopter care ar fi urmat să-l transporte la spitalul judeţean din Târgu Mureş.

‘A intrat în stop cardio-respirator. S-au efectuat procedurile de recuscitare timp de 45 de minute. Din păcate, bolnavul nu a mai putut fi salvat’, a declarat, pentru AGERPRES, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, dr. Emil Stoica Mariş.

Trupul neînsufleţit al părintelui episcop Gurie va fi depus joi la Catedrala Episcopală din Deva. El ar fi urmat să împlinească 53 de ani în luna decembrie a acestui an.

‘A fost un om extraordinar. Cine l-a cunoscut îndeaproape ştie foarte bine acest lucru’, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei, părintele Gabriel Miricescu.

Părintele episcop Gurie a fost internat vineri, 8 octombrie, la Spitalul Judeţean din Deva, fiind transferat ulterior la secţia ATI. Starea sa de sănătate s-a agravat în cursul acestei săptămâni, motiv pentru care a fost intubat în urmă cu câteva zile.

La ultima evaluare la tomograf s-a concluzionat că plâmânii bolnavului au fost afectaţi în proporţie de 85%, a precizat directorul medical al SJU Deva, dr. Lucian Miron.

Potrivit datelor publicate pe site-ul Episcopiei Devei, el s-a născut la 31 decembrie 1968 în localitatea Huta-Chiuieşti, judeţul Cluj. A urmat şcoala generală în satul natal, liceul la Cluj-Napoca şi a absolvit Seminarul Teologic Craiova în anul 1992. A terminat apoi Facultatea de Teologie din Craiova (1992-1996) cu teza de licenţă ‘Misiunea B.O.R. între Prut şi Nistru. Reorganizarea Arhiepiscopiei Chişinăului, Mitropoliei Basarabiei şi Exarhatul Plaiurilor’.

A urmat apoi cursuri la Facultatea de Teologie Catolică şi la Institutul de Teologie Pastoral-Misionară din Padova (Italia).

Este doctor în teologie cu lucrarea ‘Ofensiva Noilor Mişcări Religioase şi reversibilitatea secularizării’ şi profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii ‘1 Decembrie 1918’ din Alba Iulia.

A fost ales Episcop al Devei şi Hunedoarei pe 29 octombrie 2009, fiind întronizat pe 29 noiembrie 2009. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks