Pompierii intervin, miercuri, pentru stingerea unui incendiu produs la un depozit situat pe bulevardul Iuliu Maniu, la intersecţie cu Şoseaua de centură, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Potrivit unui comunicat al IGSU transmis AGERPRES, în acest moment nu sunt victime, iar suprafaţa afectată este de 250 mp, cu posibilitatea de extindere la întreg depozitul.
Din primele informaţii rezultă că în interior sunt depozitate produse alimentare.
Iniţial, au fost alertate 8 autospeciale de stingere.
Dispozitivul de intervenţie a fost suplimentat cu încă patru autospeciale de stingere de mare capacitate.
În imediata apropiere sunt depozitate substanţe uşor inflamabile.