Ministerul Justiţiei a anunţat, joi, că a trimis Guvernului spre aprobare cele două proiecte de lege referitoare la Codurile penale, care pun în acord legislaţia cu Constituţia României, aşa cum a fost interpretată prin deciziile Curţii Constituţionale.
Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, este vorba despre proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative şi de proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative.
Ministerul menţionează că proiectele nu fac parte din categoria celor pentru care se cere formal avizul Consiliului Superior al Magistraturii, cu toate acestea, în spiritul politicii de consultare a reprezentanţilor sistemului judiciar asupra politicilor sale publice adresate justiţiei, ministerul a consultat CSM.
Sursa citată arată că o primă formă a textelor, elaborate în 2019 în cadrul Ministerului Justiţiei, a fost pusă, la finalul anului 2019 – începutul anului 2020, în discuţia grupului de lucru interinstituţional constituit la nivelul Ministerului Justiţiei, ce a avut ca obiect discutarea unor aspecte vizând modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, grup de lucru la care au participat reprezentanţi ai instituţiilor din sistemul judiciar (ICCJ, PICCJ, DNA, DIICOT, CSM, INM), grup care a lucrat asupra textelor iniţiale.
Cele două proiecte de lege, rezultate în urma dezbaterilor din cadrul grupului de lucru, au fost supuse dezbaterii publice prin publicarea acestora pe pagina de internet a Ministerului Justiţiei în data de 27 iulie 2021, respectiv 2 septembrie 2021.
Ministerul Justiţiei spune că a transmis cele două proiecte Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând punctul de vedere al acestuia, care a fost emis în data de 1 aprilie. O parte dintre observaţiile primite din partea Consiliului Superior al Magistraturii au fost valorificate la finalizarea proiectelor.
Separat, Ministerul Justiţiei a demarat procedura de avizare interministerială, trimiţând proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative Ministerului Afacerilor Interne, care l-a avizat în data de 1 aprilie.
De asemenea, proiectele de lege au făcut obiectul unor consultări tehnice de lucru cu Comisia Europeană, în perioada aprilie – mai 2022.