AcasăStiri generaleUPDATE Ministrul Culturii a trimis Corpul de control la Teatrul Naţional Bucureşti

UPDATE Ministrul Culturii a trimis Corpul de control la Teatrul Naţional Bucureşti

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a trimis Corpul de control la Teatrul Naţional Bucureşti pentru a stabili circumstanţele în care a avut loc distribuirea neautorizată a unei publicaţii în incinta instituţiei, la un spectacol al actorului Dan Puric.

‘În acest moment există, înţeleg, în curs, constituirea unei comisii administrative, se va face o plângere către Poliţie şi tot astăzi va pleca şi Corpul de control al Ministerului Culturii la Teatrul Naţional, să vedem exact ce s-a întâmplat acolo’, a declarat Romaşcanu, luni, la Digi 24.

Acesta a subliniat că distribuirea unor materiale de propagandă de orice fel este interzisă în TNB.

‘Hai să punem lucrurile acolo unde sunt. Acel spectacol al lui Dan Puric, pe care înţeleg că l-a urmărit inclusiv o parte vizibilă a Uniunii Salvaţi România – a fost acolo doamna Iulia Popovici, fostul secretar de stat din Ministerul Culturii. Domnul Dan Puric a avut un spectacol închiriat, pe o sală închiriată de la Teatrul Naţional Bucureşti, nu a fost un spectacol al Teatrului Naţional Bucureşti. Din nefericire, s-a întâmplat un lucru absolut inacceptabil: ca cineva să distribuie materiale de propagandă, de orice tip de propagandă. Este interzis să se întâmple aşa ceva, nu poţi s-o faci. Cu atât mai mult cu cât tipul acela de materiale este unul fundamental împotriva valorilor României de astăzi’, a precizat Lucian Romaşcanu.

Ministrul Culturii a arătat că dacă se dovedeşte că managementul teatrului a avut cunoştinţă de acest act, ‘măsurile vor fi luate rapid’.

‘Vreau, totuşi, să facem o distincţie între declararea a priori a vinovăţiilor, pe care nu o voi face niciodată, şi aşteptarea rezultatelor unei anchete. Dacă se dovedeşte că managementul teatrului a avut cunoştinţă de aşa ceva, măsurile vor fi luate rapid. Avem nevoie să ştim că managementul teatrului a ştiut de distribuţia acelor materiale, şi-a dat concursul şi că este implicit şi explicit vinovat’, a spus Romaşcanu.

El a admis că ‘poate fi o problemă’ şi faptul că managerul TNB, Mircea Rusu, nu a ştiut de distribuirea acelei publicaţii.

‘Poate fi o problemă. Vom vedea în momentul în care va fi această anchetă administrativă. Repet, a fost un spectacol pe o scenă închiriată. Nu este un spectacol din stagiunea curentă a Teatrului Naţional Bucureşti. Putea fi confundat cu orice acel ziar, cu un caiet program, cu ce-o fi fost. Din nefericire, cineva şi-a permis să facă împotriva legii această distribuire şi vom vedea cine’, a susţinut ministrul.

Potrivit lui Romaşcanu, ‘se pare’ că distribuirea publicaţiei a fost făcută de către ‘cineva din redacţia acelei publicaţii’.

‘În primul rând, nu vreau să fiu acuzat că ţin partea unui putinist ş.a.m.d. Spectacolul pe care l-a susţinut Dan Puric a fost de Ziua Teatrului, despre marii oameni ai teatrului românesc. Înţeleg că nu a fost niciun fel de derapaj acolo, iar actorii, de la stânga la dreapta şi de sus în jos, întotdeauna şi-au prezentat mesajele personale în afara teatrului. Or, asta am şi insistat. În teatru nu s-a întâmplat nimic, chiar cred că în afară de această nenorocită de distribuţie de material, care va fi penalizată, vă spun, cu cea mai mare duritate, în rest lucrurile au fost ok. Din punctul meu de vedere nu se poate face propagandă pe întâia scenă a ţării. Şi acest lucru va fi pedepsit în funcţie de ce va rezulta în urma acestei investigaţii’, a mai spus Romaşcanu.

Ministrul Culturii a refuzat să se pronunţe dacă actorul Dan Puric ar fi ‘reprezentant al propagandei putiniste în România’.

‘Nu pot face eu asemenea evaluări. Este un lucru pe care putem să-l interpretăm sau puteţi să-l interpretaţi în ce cheie credeţi că este mai apropiată de adevăr. Pe scena Teatrului Naţional, Dan Puric este acel actor pe care-l ştie toată lumea şi care a fost ovaţionat’, a arătat ministrul.

Acesta a adăugat că distribuirea lui Dan Puric în spectacole de pe scena TNB este o ‘decizie de oportunitate artistică a managerului’.

‘Vom avea această discuţie’, a spus Romaşcanu, întrebat despre unele afirmaţii ‘putiniste’ ale actorului.

El a fost întrebat şi despre faptul că deputatul USR Iulian Bulai, preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, a anunţat o moţiune simplă împotriva sa.

‘Eu îmi doresc foarte tare să ajung în Parlament, chiar şi pentru o moţiune simplă, pentru a spune ce face cu adevărat Ministerul Culturii şi pentru a avea o platformă din care să ne expunem rezultatele. Iar domnul Bulai nu cred că este reprezentantul cel mai îndreptăţit să facă analize de evaluare la Teatrul Naţional. Dumnealui era mult mai expresiv când era statuie mută prin alte ţări decât este acum. Este dreptul dumnealui, eu mă voi supune întotdeauna Parlamentului şi parlamentar fiind şi lucrurile vor ieşi la iveală cât se poate de repede’, a răspuns ministrul.

În altă ordine de idei, în legătură cu refuzul lui Mircea Rusu, managerul interimar al Teatrului Naţional, de a proiecta pe faţadă culorile drapelului Ucrainei, Lucian Romaşcanu a precizat că această decizie a fost explicată.

‘Eu cred, iarăşi, că este o decizie pe care a explicat-o domnul manager. În acelaşi timp, au fost proiectate pe Teatrul Naţional mesaje împotriva războiului. Teatrul Naţional este în linia dintâi a celor care asigură sprijin pentru refugiaţi. Autocarul Teatrului Naţional a făcut drumuri cu refugiaţi din vamă, există paturi cumpărate şi tot ce este nevoie pentru găzduirea de refugiaţi în Teatrul Naţional. A fost un gest pe care domnul Mircea Rusu l-a considerat exagerat în acel moment pe Teatrul Naţional al României. Eu, din punctul meu de vedere, pot proiecta pe Ministerul Culturii steagul Ucrainei. Nu este responsabilitatea mea, repet, este o decizie managerului unei instituţii subordonate. (…) Eu vă mai spun un lucru pe care aş vrea să-l ducem acolo unde trebuie, într-o notă calmă. Teatrul Naţional este cea mai importantă scenă a ţării. Teatru Naţional pregăteşte o stagiune de excepţie în acest moment. Domnul Mircea Rusu este actor de 32 de ani al Teatrului Naţional. Haideţi să le facem cu calm’, a mai spus Lucian Romaşcanu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks