USR PLUS are cele 80 de semnături pentru depunerea unei moţiuni de cenzură şi a trimis o propunere de text către co-preşedintele AUR, George Simion, a anunţat vineri liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu.
‘Am avut o şedinţă cu colegii parlamentari USR PLUS, în prezenţa celor doi copreşedinţi ai partidului, Dan Barna şi Dacian Cioloş, Am discutat împreună cu parlamentarii despre următorii paşi pe care trebuie să-i parcurgem împreună în această criză politică. Toţi parlamentarii sunt solidari, am aici lista cu cele 80 de semnături pentru depunerea moţiunii. Am lucrat pe textul moţiunii, am trimis o propunere de text către George Simion, lucrăm în continuare, aşteptăm să vedem ce observaţii mai sunt şi, în cursul acestei după amieze, vom avea textul finalizat’, a declarat Moşteanu, la Parlament.
USR PLUS se va reuni, tot vineri, în şedinţa Comitetului politic de la ora 15.00.
‘Este forul care dă mandat pentru intrarea la guvernare. E o perioadă complicată, e nevoie de decizii politice. N-am fi vrut să ajungem în această criză în care premierul Florin Cîţu a aruncat ţara, însă va trebui să găsim o soluţie de ieşire. Vom avea această discuţie în Comitetul politic, după care, la ora 18.00, este programată o întâlnire de coaliţie. În funcţie de se întâmpla la şedinţa coaliţiei, vom vedea ce decizie vom lua în continuare. Suntem pregătiţi în orice moment să depunem această moţiune Eu sper din nou să nu fie cazul şi să vedem înţelepciune din partea premierului Florin Cîţu care, din cauza comportamentului abuziv al dânsului, am ajuns în această situaţie, în această criză în coaliţie şi în această criză guvernamentală într-o perioadă dificilă pentru ţară’, a explicat liderul deputaţilor USR PLUS.
El a făcut un apel către premier şi către ministrul Lucian Boda ‘să renunţe la practicile pesediste pe care le vedem zilele acestea la Ministerul Justiţiei’, şi a reafirmat că programul Anghel Saligny este unul neconstituţional, ‘care nu foloseşte decât pentru ca Florin Cîţu să îşi creeze avantaje în lupta internă’.
‘Vrem să vedem dacă există înţelepciune, dacă dânsul este un om de stat şi înţelege că trebuie să facă un pas în spate’, a adăugat Moşteanu.