Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat, marţi, în timpul dezbaterilor din plenul reunit al Parlamentului, că un vot al USR PLUS pentru moţiunea de cenzură echivalează cu o recunoaştere a incompetenţei miniştrilor acestui partid.
El a menţionat că a fost ‘prea indulgent cu incompetenţa şi amatorismul’ miniştrilor USR şi că ar fi trebuit să îi demită mai devreme.
‘Prin votul de astăzi, USR recunoaşte că a avut miniştri incompetenţi în domeniile pe care le-a gestionat. E bine să ne recunoaştem greşelile, dar să nu le mai repetăm. Aceşti oameni care au recunoscut ei înşişi că sunt incompetenţi nu mai au ce căuta la guvernare. Acesta este USR, dragi români, un partid iresponsabil şi imatur, care nu a făcut niciuna dintre reformele promise. Concluzia este una singură: am fost prea indulgent, nu intransigent, cu incompetenţa şi amatorismul acestor miniştri. Trebuia sa îi fi demis pe toţi mult mai devreme şi poate astăzi aveam un sistem de sănătate pregătit pentru valul patru. Aveam o absorbţie a fondurilor UE mai bună, aveam câţiva kilometri de autostradă făcuţi. Am tolerat o echipă de incompetenţi la guvernare mai mult decât era cazul, din respect pentru dumneavoastră, dragi români, pentru că i-aţi votat să facă reforme. Până la urmă şi-au dat seama că nu pot şi au plecat singuri. Nu voi mai permite aşa ceva. Măcar astăzi USR este transparent faţă de români. Stă lângă PSD, unde îi este locul’, a spus Cîţu.
Premierul a reproşat USR PLUS faptul că este un partid ‘bipolar’, deoarece reprezentanţii acestuia au anunţat că vor să continue să facă parte din guvernare, dar votează împotriva Executivului în care au ‘portofoliile păstrate’.
Potrivit lui Florin Cîţu, ‘cheia pentru rezolvarea crizei politice’ este la USR, care ar fi putut să vină cu nominalizări pentru portofoliile din guvern.
‘Să fie foarte clar: responsabilitatea pentru tot ceea ce urmează: dobânzi, curs, preţuri, pandemie, este a USR. La PSD este de înţeles. Este un partid de opoziţie iresponsabil. Dar USR votează o moţiune de cenzură care spune despre proprii miniştri că sunt incompetenţi’, a spus el.
Florin Cîţu a invocat o serie de pasaje din moţiunea de cenzură în care se aduc critici modului în care au fost gestionate portofoliile de la Transporturi, Fonduri europene, Sănătate şi Economie.
‘Incompetenţă la Transporturi? USR zice: ‘Da’. Văd că Drulă zice tot ‘Da’. Cum era aia cu ‘zombie politic’? Astăzi votezi cot la cot cu PSD pentru un text care spune că eşti incompetent şi mai vrei să faci parte din următorul guvern, după ce ai recunoscut singur că nu te-ai descurcat şi că ai fost incompetent? Not going to happen! (Asta nu se va întâmpla, traducere din limba engleză)’, a spus Cîţu.