Acasă55UPDATE/Olimpiu Floroian (preşedinte PNL Covasna): Mandatul pe care îl încep se va...

UPDATE/Olimpiu Floroian (preşedinte PNL Covasna): Mandatul pe care îl încep se va referi la ceea ce am promis în campania electorală

Olimpiu Stelian Floroian, reales, duminică, preşedinte al PNL Covasna, a susţinut că mandatul pe care îl începe că se va referi, în primul rând, la ceea ce partidul a promis în campania electorală.

‘Pentru mandatul pe care îl încep am priorităţi, nu prioritatea numărul unu neapărat. Dacă în trecutul mandat m-am canalizat şi m-am concentrat mai mult pe dezvoltarea organizaţiilor, pe aducerea de membri în interiorul organizaţiei, pe înfiinţarea de organizaţii noi, mandatul pe care îl încep se va referi în primul rând la ceea ce am promis în campania electorală. Împreună cu noul Birou Politic Judeţean ne vom ocupa de a promova şi rezolva problemele pe care în campaniile trecute le-am promis cetăţenilor. Pentru orice mandat de preşedinte este foarte important să ducă la bun sfârşit ceea ce a promis în campaniile electorale pentru a evita şi eventualele reproşuri din partea cetăţenilor’, a declarat Floroian, pentru Covasna Media.

Potrivit acestuia, printre priorităţile sale în acest mandat se numără autostrada Braşov – Bacău, aeroportul de la Ghimbav, şoseaua de centură a municipiului Sfântu Gheorghe, podul de la Budila şi Liceul ‘Mihai Viteazul’. Acesta a dat asigurări că unele dintre aceste proiecte pot fi finalizate şi în patru ani, pe timpul mandatului său.

Întrebat care sunt aşteptările la nivel central, preşedintele PNL Covasna a precizat că cea mai importantă este comunicarea.

‘De la centru aştept în primul rând comunicarea. Este foarte important să existe o comunicare corectă. Este foarte important ca atunci când vrei să rezolvi ceva să poţi discuta cu persoane care te pot ajuta şi care îţi pot da informaţii şi relaţii. Comunicarea incorectă este comunicarea care practic nu se întâmplă. Atunci când vrei să stabileşti o comunicare şi nu poţi să o faci şi se amână, mi se pare că este o comunicare incorectă’, a fost de părere Floroian.

Olimpiu Floroian a fost singurul candidat la conducerea PNL Covasna, fiind susţinut de preşedintele partidului, Ludovic Orban, care, de altfel, a participat la conferinţa de alegeri.

‘Am avut o colaborare foarte apropiată cu Olimpiu Floroian, să ştiţi că puteţi fi mândri de el. (…) Este şi un preşedinte de organizaţie extrem de înţelept şi echilibrat, un partener foarte bun pe care l-am avut. (…) Îi mulţumesc pentru colaborare, îi doresc succes în noul mandat’, a declarat Orban în discursul susţinut cu această ocazie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks