Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat că pe ordinea de zi a Birourilor permanente reunite de marţi se vor afla, printre altele, cererea de revocare din funcţie a Avocatului Poporului şi respingerea rapoartelor Radioului şi Televiziunii Publice. El a precizat că se va convoca o reuniune a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru miercuri. În cadrul plenului reunit, urmează să se constituie comisiile permanente comune, precum şi delegaţiile Parlamentului la diferite organizaţii internaţionale. ‘Vor mai fi puncte pe care le considerăm importante la reuniunea Birourilor permanente reunite în vederea plenului, cum ar fi cererea de revocare a Avocatului Poporului, alături de raport. Este raportul prezentat de Avocatul Poporului. De asemenea, am discutat la nivelul coaliţiei să introducem pe ordinea de zi respingerea rapoartelor depuse de conducerea Televiziunii Române şi a Radioului Public. Există mai multe proiecte legislative privitoare la modificarea legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, depuse de PNL şi USR, am înţeles că există şi o propunere din partea opoziţiei privitoare la desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari. O să fie puncte de introdus pe ordinea de zi şi ar fi trebuit să fie rezolvate încă din legislatura trecută’, a declarat Orban, la Parlament. El a adăugat că la nivelul coaliţiei există o înţelegere pentru înfiinţarea unei comisii de cod electoral. Potrivit preşedintelui PNL, Avocatul Poporului ar trebui schimbat ‘cât mai repede posibil’, având în vedere ‘atitudinea’ Renatei Weber, în perioada de când a fost numită în funcţie. Orban a explicat că solicitarea de revocare a Avocatului Poporului se bazează ‘pe faptul că a generat excepţii de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională care au fost respinse de CCR, pe atitudinea pe care a avut-o în perioada pandemiei, care a generat extrem de multe probleme în apărarea sănătăţii şi vieţii oamenilor, şi, în general, pe conduita partizană pe care a avut-o în raport cu procesul de legiferare şi, mai ales, cu proiectele de lege adoptate de Parlament’. Întrebat dacă se ia în calcul şi o schimbare a legilor privind SRR şi SRTv, el a răspuns că, deocamdată, se doreşte ‘să se pună punct actualelor conduceri’. ‘Ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă în aceste două instituţii reprezintă argumente extrem de solide pentru a înceta prin respingerea rapoartelor’, a spus Orban. El a amintit că raportul TVR pe 2019 a fost respins de comisiile de specialitate, dar nu a fost introdus pe ordinea de zi a plenului reunit.