Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că liberalii vor negocia cu USR PLUS, UDMR şi cu minorităţile naţionale pentru formarea unei majorităţi parlamentare, iar negocierile vor începe de joi. ‘În cadrul reuniunii Biroului Politic Naţional am stabilit partenerii posibili cu care negociem formarea unei majorităţi parlamentare pentru susţinerea Guvernului. Este vorba de USR PLUS, UDMR, de asemenea vom purta discuţii şi negocieri şi cu grupul minorităţilor din Camera Deputaţilor. Există şansa de formare a unei majorităţi parlamentare. În baza rezultatelor pe care le avem în acest moment este indicată clar posibilitatea de formare a unei majorităţi. (…) Vor urma paşii de negociere începând de mâine’, a spus Orban, la sediul PNL. Liderul liberalilor a precizat că BPN al PNL a decis formarea unei echipe de negociere, care va fi condusă de el şi de premierul propus. Potrivit lui Orban, echipa va negocia programul de guvernare, formula de guvern şi va purta discuţii şi legate de Parlament. ‘Noi suntem concentraţi şi pe programul de guvernare şi pe identificarea celor mai buni candidaţi de miniştri. (…) O să existe o negociere legată de portofolii, dar în ceea ce mă priveşte pe mine sunt adeptul, mai ales când este vorba de un lucru atât de important pentru ţară cum este formarea unui guvern, să comunicăm doar în momentul în care se iau decizii’, a spus preşedintele PNL. El a menţionat că echipa de negociere va discuta şi despre şefia Camerei Deputaţilor.