UPDATE Parlament – calendar învestire Cabinet Cioloş: Marţi, audieri în comisiile de specialitate; miercuri, plen comun

0
163

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis ca miniştrii propuşi de premierul desemnat Dacian Cioloş să fie audiaţi marţi în comisiile de specialitate, iar plenul reunit în care se va da votul pentru întregul Guvern să aibă loc miercuri, la ora 10,00.

‘Am aprobat programul privind zilele de marţi şi miercuri, care cuprinde audierea miniştrilor desemnaţi în Guvernul Cioloş şi şedinţa plenului reunit pentru miercuri, începând cu ora 10,00. Marţi, va fi o zi plină de audieri. Până miercuri dimineaţă, la ora 9,00, aşteptăm avizele de la comisiile care îi vor audia pe miniştri, iar plenul reunit începe miercuri la ora 10,00’, a anunţat, luni, preşedintele Senatului, Anca Dragu.

Întrebată de ce pentru ministrul desemnat al Sănătăţii s-au alocat două ore de audiere, mai mult decât în cazul celorlalţi candidaţi, ea a precizat că aceasta a fost decizia comisiilor de specialitate.

‘Cred că aceasta a fost decizia comisiilor şi solicitarea comisiilor respective. Cu siguranţă, vorbim despre o criză sanitară, despre pandemie şi ne aşteptăm, într-adevăr, ca cele mai multe discuţii să fie la audierea ministrului desemnat al Sănătăţii’, a explicat preşedintele Senatului.

Sursa: AGERPRESS