Plenul comun al Parlamentului a luat act, marţi, de rapoartele de activitate ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pentru anii 2019 şi 2020, după ce acestea au fost votate în unanimitate de Comisiile de apărare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, constatând că CSAT a acţionat ca ‘instituţie integratoare a politicilor de securitate’.
Potrivit rapoartelor comune ale celor două comisii, în anii 2019 şi 2020, în şedinţele CSAT au fost analizate concepţii, strategii, planuri de activitate, rapoarte, informări, proiecte de acte normative şi au fost emise 118 hotărâri – în 2019, respectiv 162 în 2020, dintre care 102 în 2019 şi 136 în 2020 au fost îndeplinite, în timp ce 16 din 2019 şi 26 din 2020 se află în diferite stadii de implementare, ca urmare a planificării unor activităţi pe perioade mai mari de timp sau datorită procedurilor necesare semnării unor acorduri sau memorandumuri de înţelegere în domeniul cooperării militare.
Deputatul AUR Mircia Chelaru a apreciat că rapoartele CSAT privind activitatea desfăşurată în anii 2019 şi 2020 sunt ‘docte, complete şi cât se poate de bine documentate’, cel din 2020 fiind ‘de o sinceritate extraordinară’ pentru că s-a spus ‘lucrurilor pe nume’.
‘Este prima dată când se constată că mediul de securitate european a deviat de la multilateral la bilateral şi a început să capete şi conotaţii de unidimensional.(…) Se trece de la un mediu geopolitic care poate fi analizat în limitele raţionalului, la unul geopolitic imprevizibil. (…) România se află, aşadar, nu în flancul estic al unei viitoare confruntări, ci în frontul de est al NATO’, a spus Mircia Chelaru.
El i-a cerut, în numele grupurilor parlamentare ale AUR, preşedintelui Klaus Iohannis să prezinte Parlamentului ‘Starea naţiunii române’.
Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, a evidenţiat că ‘exigenţa cu care CSAT gestionează problematica securităţii este o constantă care contribuie decisiv la liniştea şi siguranţa cetăţeanului’.
‘CSAT a integrat politicile de securitate coordonând activităţile legate de apărarea ţării, a coordonat acţiunile care au vizat consolidarea statutului României în cadrul NATO şi al UE, a supervizat activitatea de apărare naţională, protecţia informaţiilor clasificate, securitatea cibernetică şi combaterea terorismului. În 2020, provocările de securitate, care se află oricum în schimbare de paradigmă, au fost dublate de izbucnirea epidemiei de COVID-19. Din analiza raportului de activitate, putem să afirmăm, fără nicio urmă de îndoială, că CSAT a fost implicat activ şi hotărâtor în gestionarea acestei situaţii de criză. (…) CSAT, prin acţiunile sale, reuşeşte să creeze climatul de pace securitate şi siguranţă de care orice democraţie are nevoie’, a adăugat Pauliuc.