Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat, joi, că nu-şi dă acordul pe cererea de instituire a stării de alertă în Sectorul 1 din cauza problemei salubrizării, deoarece autorităţile responsabile în domeniul sanitar şi de mediu nu consideră că ameninţarea este ‘suficient de gravă’ la adresa locuitorilor pentru a se lua măsuri ‘excepţionale’.
Solicitarea de instituire a stării de alertă a fost formulată de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Sector 1.
‘Am primit documentaţii parţial de la DSP, Autoritatea pentru Mediu şi Garda de Mediu. (…) Din notele de constatare primite de la aceste autorităţi nu rezultă că ar exista un pericol iminent, drept pentru care nu este întrunită a doua condiţie prevăzută de lege pentru a exprima acordul cu privire la starea de alertă, deci, în acest moment, autorităţile responsabile în domeniul sanitar şi de mediu nu consideră că ameninţarea este suficient de gravă la adresa locuitorilor, încât să se poată institui măsuri de urgenţă sau măsuri excepţionale care să ducă la înlăturarea situaţiei. Ştim că există disfuncţionalităţi în funcţionarea serviciilor publice de salubrizare (…) şi, de aceea, eu voi continua să caut soluţii împreună cu Primăria Sectorului 1 şi cu prestatorul, în aşa fel încât disconfortul pentru cetăţeni să fie cât mai mic şi să nu ajungem să existe un pericol real pentru sănătate’, a explicat Stoica, joi, într-o declaraţie de presă.
El a precizat că va continua să ceară autorităţilor să monitorizeze situaţia, iar în cazul în care acestea vor descoperi că există o ameninţare să poată interveni rapid, însă, în prezent, nu poate să-şi dea acordul pe solicitarea Primăriei Sectorului 1.
‘Sunt deja în discuţii cu Primăria Sectorului 1 şi, dacă va trebui, şi cu prestatorul Romprest voi lua legătura, de asemenea, cu sortatorii sunt în legătură, în aşa fel încât să identificăm rapid o soluţie de deblocare. Punctul de blocaj rămâne acelaşi, anume relaţia dintre prestatorul din Sectorul 1, adică Romprest, şi unul dintre sortatori, Romwaste, generate de o creanţă neachitată către sortator. Atragem atenţia că şi serviciile de sortare sunt printre serviciile de salubritate care trebuie asigurate în mod continuu, de aceea vom ţine legătura şi cu sortatorii, astfel încât să înţelegem în fiecare moment care este situaţia’, a afirmat Alin Stoica.
Prefectul a amintit că prima soluţie propusă, cesiunea creanţei pentru sortator, nu a funcţionat.
‘Încercăm să găsim o soluţie care să nu implice acordul prestatorului de servicii. (…) Sectorul 1 doreşte să plătească către sortatori direct, însă trebuie să ne uităm la toate implicaţiile legale şi la toate condiţiile care trebuie îndeplinite, astfel încât să se poată realiza tranzacţia fără acordul Romprest’, a indicat Alin Stoica.
Potrivit prefectului Capitalei, pentru ca această soluţie să fie posibilă, Consiliul local ar trebui să ia o decizie prin care Sectorul 1 să plătească direct către sortatori serviciile care nu au fost achitate de prestator.
În condiţiile în care jurnaliştii au menţionat că în Consiliul local s-a mai propus o astfel de hotărâre, însă a fost respinsă, Alin Stoica a spus că are nevoie de o oră, două ca să prezinte soluţia conturată.