Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a fost testat pozitiv la coronavirus, a anunţat joi Preşedinţia franceză, transmit agenţiile internaţionale de presă. ‘Preşedintele Republicii a fost diagnosticat cu COVID-19 astăzi”. ”Acest diagnostic a fost pus în urma unui test PCR efectuat la apariţia primelor simptome”, a declarat Palatul Elysee într-un comunicat de presă. ‘Conform instrucţiunilor sanitare în vigoare, aplicabile tuturor, preşedintele va intra în izolare timp de şapte zile. Va continua să lucreze pentru a-şi îndeplini prerogativele de la distanţă”, conform aceleiaşi surse. Totuşi, Macron îşi va anula toate călătoriile viitoare, între care o vizită programată în Liban. În această etapă nu este clar de unde a contractat Macron virusul. Şeful statului francez a participat la o reuniune a şefilor de stat ai Consiliului European în 10 şi 11 decembrie. Primul ministru Jean Castex se va autoizola după ce a intrat în contact cu Macron în ultimele zile. De la izbucnirea pandemiei de COVID-19, peste 2,4 milioane cazuri au fost înregistrate în Franţa, care are o populaţie de 67 de milioane.