Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, ales în această funcţie pe listele USR, a anunţat luni, pe pagina sa de Facebook, că drumul său continuă alături de PNL, partid din care a făcut parte până în urmă cu 3 ani.
‘Când ai ocazia să te întorci la rădăcini, la matca în care te-ai format ca om politic, nu poate fi vorba de traseism, ci de o alegere înţeleaptă, cea de a reîntregi şi întări o echipă care, trecând peste orgolii şi asumându-şi erorile din trecut, poate performa mai bine ca oricare alta! (…). Sunt conştient că această schimbare îmi va atrage şi antipatii, dar, din fericire, pe acelea le voi suporta doar eu, nu întreaga comunitate! Pentru ea, pentru oraş, pentru întreg municipiul, drumul meu continuă alături de PNL’, a transmis Gabriel Pleşa.
El a postat şi o fotografie, în care apare alături de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi de alţi membri din conducerea PNL, precum şi alături de liderul PNL Alba, Ion Dumitrel, şi deputatul PNL de Alba Florin Roman.
De altfel, Gabriel Pleşa a menţionat că Florin Roman este cel care l-a sprijinit în luarea acestei decizii.
‘Dincolo de opţiunea personală şi de firescul deciziei de astăzi, asta din punct de vedere afectiv şi doctrinar, a contat, în proporţie covârşitoare, şi mesajul venit din partea albaiulienilor. Alba Iulia este un municipiu de dreapta. Aşa a fost şi trebuie să fie în continuare, iar o majoritate puternică, consolidată în rândul Partidului Naţional Liberal, este garanţia unui ritm de dezvoltare edilitară mult mai alert. Dovedit, de altfel, la nivelul judeţului, de către domnul preşedinte Ion Dumitrel. Îmi doresc acelaşi lucru pentru Alba Iulia, aceeaşi susţinere, implicare şi viteză de implementare şi pentru toate proiectele de importanţă majoră pentru municipiul nostru’, a menţionat edilul.
Pleşa a adăugat că ‘Unirea face puterea!’, precizând că realitatea celor 3 ani de mandat i-a arătat că ‘oricât de muncitor, bine pregătit şi bine intenţionat ar fi un edil, în lipsa susţinerii unei familii politice puternice, orice demers este infinit mai greu de dus la bun sfârşit’.
Gabriel Pleşa s-a arătat convins că, împreună cu preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, va găsi cele mai bune soluţii pentru accelerarea dezvoltării municipiului Alba Iulia, pe toate planurile.
‘Iar echipă înseamnă şi majoritate în consiliul local, unul care să facă administraţie, nu doar politică! Pentru toate aceste considerente, astăzi am convenit această poziţie şi cu conducerea centrală a PNL’, a mai spus Pleşa.
El le-a mulţumit şi colegilor săi din USR. ‘Nimic nu am realizat singur, nu fără aportul şi sprijinul lor, echipa din spatele echipei. Pentru calitatea lor umană garantez oricând şi ştiu că Alba Iulia îi va avea în continuare alături’, a menţionat acesta.
Gabriel Pleşa a fost printre cei mai vechi liberali din Alba, partid care însă, în pofida sondajelor din acea vreme, nu l-a susţinut la alegerile din 2020 pentru funcţia de primar al municipiului Alba Iulia, motiv pentru care a ales să candideze din partea USR. În primăvara acestui an, Pleşa a declarat că va candida anul viitor pentru un nou mandat, tot din partea USR.
În ultimele luni, el nu a negat că a fost contactat atât de către cei de la PNL, cât şi de cei din Partidul Social Democrat, pentru a candida din partea acestor partide pentru un nou mandat de primar.
Pe de altă parte, în luna mai, PNL Alba anunţa că secretarul general al filialei Alba şi, totodată, preşedintele filialei Alba Iulia a PNL, Marius Haţegan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Alba, a fost desemnat candidatul partidului la funcţia de primar al municipiului Alba Iulia la alegerile de anul viitor.
‘PNL Alba a început acum un an pregătirea alegerilor din 2024. Organizaţia are obiective maxime.Ţelul este: 78 de primari (în toate UAT-urile din judeţ – n.r.), câştigarea detaşată a tuturor alegerilor – europarlamentare, parlamentare, prezidenţiale. (…) Marius Haţegan este propunerea organizaţiei locale la funcţia de primar al municipiului Alba Iulia’, a spus, în 17 mai, Ion Dumitrel.
După ce Mircea Hava, cel mai longeviv primar al municipiului Alba Iulia, a optat pentru o candidatură la Parlamentul European, liberalii au pierdut alegerile locale în Alba Iulia. PNL l-a susţinut pe Voicu Paul, unul dintre cei doi viceprimari. Acesta a pierdut în faţa fostului său coleg de partid, Gabriel Pleşa, viceprimar timp de mai mulţi ani până în 2020.