Vicepreşedintele liberal al Senatului, Alina Gorghiu, a anunţat, luni, de Ziua Regalităţii, că sala de plen a Senatului va purta numele ‘Regele Mihai I’.
‘Este categoric un moment frumos pentru fiecare senator, pentru fiecare parlamentar când are ocazia unei intervenţii în plenul Senatului, cu ocazia zilei de 10 Mai, Ziua Regalităţii, şi a Independenţei de stat a României. (…) Anul acesta marcăm un moment special în istoria ţării noastre, pentru că în luna octombrie se vor împlini 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai al României. În acest context, alături de colegii mei din grupul senatorilor PNL am propus ca începând de astăzi, 10 Mai 2021, zi tradiţională de sărbătoare pentru regalitate, sala de plen a Senatului, o cameră cu o îndelungată istorie şi care a reprezentat mereu un pilon de încredere al democraţiei şi parlamentarismului, să poarte numele ‘Regele Mihai I al României”, a afirmat Gorghiu în plen.
Potrivit Alinei Gorghiu, ‘Regele Mihai este un simbol al luptei poporului nostru pentru revenirea la democraţie, pentru o Constituţie care să garanteze drepturile şi libertăţile fiecăruia, egalitatea în faţa legii, pentru o viaţă normală în rândul popoarelor libere şi unite ale Europei şi, evident, un excelent model, prin discursul plin de decenţă şi de diplomaţie, pentru cei care trebuie să pledeze cauza României oricând şi oriunde’.
‘Doamnelor şi domnilor senatori, sunt convinsă că pasul pe care Senatul îl face astăzi pentru onoarea Regelui Mihai este unul de bun augur şi daţi-mi voie, încă o dată, în încheiere să vă mulţumesc tuturor că ne sunteţi alături în acest gest simbolic’, a adăugat Gorghiu.