Un bărbat diagnosticat cu COVID-19, internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu, a fost transferat în străinătate, în stare gravă, la solicitarea familiei, fiind primul caz de acest fel din acest spital, a precizat, pentru AGERPRES, directorul medical al spitalului, medicul Florin Grosu. ‘Am avut o solicitare de transfer în străinătate. (Pacientul n.r.) a fost transferat în condiţii de siguranţă, asigurat medical, la solicitarea familiei’, a explicat Florin Grosu. Ulterior, spitalul sibian a explicat că transferul a fost cerut deoarece pacientul avea nevoie de aparatul ECMO, numit popular ‘plămân artificial’. ‘În urma apariţiei în mass-media a unei ştiri privind transferul unui pacient al SCJU Sibiu în străinătate, facem următoarele precizări: în data de 17 octombrie, la solicitarea familiei, un pacient în vârstă de 67 de ani, de sex masculin, a fost transferat în Germania, respectându-se toate protocoalele de transfer intra-spitalicesc. Pacientul era în stare gravă, a fost preluat de o echipă medicală şi asistat în timpul transferului cu aparat ECMO’, se precizează în comunicatul SCJU Sibiu. La SCJU sunt trataţi cei mai mulţi pacienţi cu COVID-19 din judeţul Sibiu. Judeţul Sibiu înregistrează o rată a infectării de 8,9 la mia de locuitori, situându-se pe primul loc în ţară, potrivit raportării transmise, vineri, de Grupul de Comunicare Strategică.