Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că joi va fi lansată în dezbatere publică, pentru o perioadă de trei săptămâni, Strategia de educaţie financiară.
‘Astăzi vom lansa în dezbatere publică, pentru o perioadă de trei săptămâni, Strategia pentru educaţie financiară. (…) Ea ar trebui să fie răspândită pe mai multe discipline, într-o manieră adecvată vârstei elevilor. Spre exemplu, în clasa a V-a, în clasa a VI-a învaţă elevii să calculeze procente. Pentru a înţelege mai bine cred că exemple din domeniul financiar, dobânzi, spre exemplu, pot să sprijine elevii în deprinderea mai facilă şi mai clară a acestor competenţe care sunt, dacă vreţi, la limita între matematică şi educaţie financiară. (…) Formarea continuă a profesorilor trebuie să fie un lucru care să înregistreze o schimbare radicală. În sensul în care va trebui să punem la punct mecanismele de formare continuă a profesorilor. În septembrie 2023 trebuie să avem planurile cadru noi pentru liceu şi revizuite planurile-cadru pentru gimnaziu’, a afirmat Cîmpeanu, în cadrul unei dezbateri organizate de Edupedu.
El a amintit că susţine introducerea disciplinei Educaţie pentru viaţă, care va avea şi modul de Educaţie financiară.
‘Susţin introducerea unei discipline – Educaţie pentru viaţă. Această disciplină va avea mai multe module: de alimentaţie raţională, de educaţie juridică, rutieră, va fi şi Educaţie financiară. Aceste module vor putea să fie predate nu neapărat de către profesorii titulari în sistemul de învăţământ, ci şi de către persoane specializate în acest domeniu. Suntem în curs de punere la punct al acestor mecanisme’, a spus ministrul Educaţiei.