Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în perioada imediat următoare în spitale şi Direcţiile de sănătate publică vor fi efectuate evaluări încrucişate pentru a se vedea dacă există capacitatea pentru fiecare dintre cei care lucrează în aceste spitale să acorde asistenţă medicală. ‘La două zile de la adoptarea hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, suntem în acelaşi trend ascendent, acelaşi trend ascendent care ne aduce astăzi la un număr de 2.958 de cazuri noi, depistate, infectate SARS-COV-2 şi, în acelaşi timp, 612 persoane în terapie intensivă, din care 199 se află pe ventilaţie mecanică invazivă. Este un moment pe care îl aducem sau îl readucem în atenţia tuturor, pentru a specifica că menţinem acelaşi trend ascendent, în pofida acelor rigori sau acelor precauţii pe care le-am impus şi trebuie respectate în vederea limitării scăderii numărului de cazuri noi prin transmiterea în comunitate. Revin în acest moment cu aceleaşi solicitări pe care le-am făcut şi în ultima perioadă de a respecta aceste restricţii. În perioada imediat următoare, în spitale şi în DSP-uri vor exista acele evaluări încrucişate pentru a putea remarca dacă există acea capacitate pentru fiecare dintre cei care lucrează în aceste spitale pentru a da acea asistenţă medicală. Sistemele medicale încă rezistă, dar recomandarea noastră este a de a nu forţa aceste sisteme medicale’, a declarat Nelu Tătaru, miercuri, la Palatul Victoria. Ministrul a punctat că autorităţile şi populaţia se află într-un moment care trebuie gestionat împreună. ‘Unităţile medicale, cele reevaluate ieri în Bucureşti şi cele din toată ţara, acele 226 de unităţi suport COVID, au capacitatea de a se adapta la numărul de cazuri care se adresează. Dar, repet, sunt acele capacităţi care trebuie respectate. Personalul medical este acelaşi de acum 7 luni, este acelaşi care a primit şi două sute de cazuri pe zi, care primeşte şi 3.000 de cazuri pe zi. Suntem în momentul pe care trebuie să-l gestionăm împreună. Avem un mesaj pentru corpul medical care, deşi obosit, în continuare este acolo şi va da acea asistenţă medicală, dar, avem, în acelaşi timp şi un mesaj, pentru populaţie: haideţi să respectăm acele reguli!’, a declarat Tătaru. Potrivit acestuia, Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă sunt cele care reevaluează permanent tot ce se întâmplă la nivelul localităţii respective şi ‘va da măsura rigorilor sau restricţiilor care se impun de la o zi la alta’. Tătaru s-a referit şi la personalul medical. ‘Avem şi personal medical infectat, haideţi să ne gândim că acest personal medical este cel care se expune, haideţi să ne gândim că acest personal medical trebuie să îngrijească şi persoane infectate sau persoane neinfectate COVID, haideţi să vedem că spitalele din Bucureşti sunt cele care, în acest moment, pot suplini, dar vom fi nevoiţi să trecem tot ce înseamnă capacitate către spitalele din provincie ‘, a afirmat Tătaru. El a precizat că, în acest moment, la nivelul ţării există 226 de spitale de suport COVID. ‘În aceste 226 de spitale de suport COVID avem 1.050 de paturi de terapie intensivă complet utilate, în acest moment avem 612 persoane în aceste spitale pe paturi de terapie intensivă. Dacă noi încercăm să vedem această capacitate, atunci vom ajunge ca personalul să fie cel care să dea dovada că poate susţine această capacitate’, a declarat Tătaru. Un număr de 2.958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, informează, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).