Lista de aşteptare pentru înscrierea la vaccinarea anti-COVID va fi disponibilă în platforma de programare din data de 15 martie, a declarat, marţi, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă. ‘Modalitatea de înscriere a persoanelor în platformă rămâne similară cu programarea care s-a derulat până în acest moment. Fiecare persoană, în momentul în care intră şi îşi creează un cont, va alege opţiunea de a se programa în această listă de aşteptare prin alegerea unui centru de vaccinare. Practic, fiecare centru de vaccinare va avea o listă de aşteptare. Persoana respectivă, respectând aceeaşi modalitate, respectând categoria din care face parte, va trece în această listă de aşteptare. În momentul în care în respectivul centru de vaccinare vor fi locuri disponibile, persoana va fi notificată prin sms şi prin email şi va avea la dispoziţie acel loc liber pentru 24 de ore, timp în care va confirma programarea’, a explicat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria. Ca atare, după data de 15 martie, centrele de vaccinare vor putea fi vizualizate doar din lista de aşteptare, a adăugat el. ‘Ele vor ajunge la interfaţa persoanelor care sunt listate şi nu mai sunt vizibile pentru celelalte persoane care intră şi vor dori să găsească un loc liber. De ce? Pentru că platforma este de aşa natură încât va notifica în primul rând persoanele care se află în lista de aşteptare, drept pentru care ne aşteptăm ca aceste locuri să fie ocupate în mod deosebit din lista de aşteptare. Din acest punct de vedere, după data de 15 martie, noi ne dorim şi vom încuraja, evident, programarea prin această listă de aşteptare’, a mai declarat Gheorghiţă. De asemenea, a adăugat el, se menţine acelaşi obiectiv ca etapa a treia a campaniei de vaccinare, adresată populaţiei generale, să înceapă din luna aprilie. Din 15 martie va fi disponibilă posibilitatea de programare pe lista de aşteptare a persoanelor din etapa a treia care doresc să se vaccineze. ‘Această listă de aşteptare va uşura foarte mult procesul de programare efectivă şi, mai mult decât atât, va permite, pe de-o parte, o gestionare mult mai eficientă a numărului de persoane programate în raport cu dozele disponibile, pentru că întotdeauna vor fi notificate persoanele în funcţie de numărul de doze de vaccin care vor fi disponibile şi atunci nu am mai ajunge în situaţia ipotetică în care ar trebui, din cauza unor doze insuficiente, să ajungem la amânări de persoane’, a subliniat şeful CNCAV.