Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marţi în România.
El urmează să aibă întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Marcel Ciolacu şi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului. Va susţine şi un discurs în plenul reunit, conform unei decizii a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Astfel, Zelenski va fi primit la Palatul Cotroceni de către omologul român la ora 13,00. După convorbiri, cei doi preşedinţi vor susţine declaraţii de presă comune.
Volodimir Zelenski va susţine un discurs în plenul reunit al Parlamentului, începând cu ora 17,00, după care va avea o întrevedere cu premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria, la ora 17,40.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita lui Zelenski, efectuată la invitaţia şefului statului român, reconfirmă continuarea sprijinului necondiţionat al României pentru Ucraina, în contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva acestei ţări, precum şi caracterul special al relaţiei bilaterale dintre cele două ţări, potenţialul acesteia şi necesitatea discutării, la cel mai înalt nivel, a proiectelor şi temelor de interes comun.
‘Consultările politice aprofundate, la Bucureşti, dintre preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Volodimir Zelenski vor permite, astfel, analizarea amplelor măsuri decise şi puse în aplicare de România în sprijinul Ucrainei, în vederea consolidării acestora, precum şi discutarea situaţiei de securitate în regiune şi la Marea Neagră şi a demersurilor necesare pentru gestionarea acesteia’, a precizat sursa citată.