Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că nu a pregătit niciun discurs pe care să îl prezinte în plenul Parlamentului României marţi, cu ocazia vizitei oficiale pe care o efectuează la Bucureşti, dar data viitoare va avea unul.
În cadrul conferinţei de presă comune susţinute cu preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după convorbirile oficiale, şeful statului român a fost întrebat de ce discursul liderului de la Kiev anunţat la Parlament a fost anulat.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că agenda omologului ucrainean a fost negociată între cele două delegaţii şi comunicată public.
‘De ce nu m-aţi întrebat pe mine referitor la (evenimentul) de la Parlament? L-aţi întrebat pe preşedintele Iohannis despre mine. Mă puteţi întreba pe mine’, a intervenit Zelenski, în limba engleză.
El a susţinut că discursul nu era inclus în programul său.
‘Cred că aţi văzut că nu am nicio problemă în a susţine discursuri, în orice ţară, cu tot respectul. Desigur, am venit să văd oameni în România, să îmi exprim recunoştinţa şi să am discuţii pe teme strategice cu preşedintele Iohannis. În agenda mea este inclusă o întâlnire cu premierul şi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi cu parlamentari, dar nu am pregătit niciun discurs, cu tot respectul. (…) Data viitoare, să fiţi siguri că o să am unul special pentru Parlamentul dumneavoastră, pentru toţi jurnaliştii, pentru toată lumea’, a afirmat Volodimir Zelenski.
Preşedintele Ucrainei efectuează marţi o vizită oficială în Ucraina.