Plenul Parlamentului a adoptat, marţi, rectificarea bugetară pe 2020, cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie. S-au înregistrat 242 voturi ”pentru”, 147 ”împotrivă” şi 11 abţineri. Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, abrogarea articolului potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare Legea sistemului public de pensii care prevede creşterea acestuia cu 40%. Un alt amendament al PSD adoptat se referă la majorarea cu 1 miliard de lei a sumelor repartizate UAT-urilor, iar pentru municipiile reşedinţă de judeţ se alocă suplimentar 500 de milioane de lei, care urmează să fie repartizaţi în mod egal, indiferent de culoarea politică a administraţiei locale. De asemenea, tot la propunerea PSD, s-a decis suplimentarea cu 5,635 milioane de lei a bugetului Camerei Deputaţilor, pentru achiziţionarea de echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii, precum şi suplimentarea cu 67 milioane de lei a bugetului Ministerului Agriculturii, pentru finanţarea Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor. Totodată, s-au aprobat majorarea din acest an a salariilor de bază pentru personalul didactic de predare, aşa cum este prevăzut în lege, suplimentarea bugetului Ministerului Economiei cu 400 de milioane lei, pentru Programul Start-Up Nation, şi a bugetului Secretariatului de Stat pentru Culte cu 20 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului. Parlamentarii au renunţat, la propunerea UDMR, la prevederea introdusă în raportul comisiilor de specialitate, potrivit căreia ‘plafonul privind datoria publică, potrivit metodologiei UE, pentru sfârşitul anului 2020, este de 40% din PIB’. Plenul Parlamentului a adoptat, cu 246 de voturi ‘pentru’, 142 ‘împotrivă’ şi 16 abţineri, şi rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2020, cu amendamentul PSD care asigură aplicarea Legii 127/2019 privind sistemul de pensii de stat, de majorare cu 40% a punctului de pensie. Liberalii au anunţat că vor ataca la Curtea Constituţională proiectele privind rectificările bugetare adoptate de Parlament.