AcasăPoliticaUSR: 20% din populaţia României se confruntă cu lipsuri materiale grave, dar...

USR: 20% din populaţia României se confruntă cu lipsuri materiale grave, dar preşedintele călătoreşte în continuare cu avioane de lux

Deputata Cristina Prună, purtătoarea de cuvânt a USR, l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis că se plimbă cu avioane de lux și se preocupă de funcția pe care o va obține după ce-și termină mandatul, în vreme ce tot mai mulți români se zbat în sărăcie. Prună a mai afirmat că PNL trebuie să se rupă de Iohannis dacă vrea guvernare de dreapta după alegeri, scrie b1tv.ro.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac pe B1 TV.

„Dlui Iohannis nu i-au ieșit planurile cu NATO, cu Comisia Europeană și acum a dat comandă să fie senator. Și acum fie prin Parlament, fie la Biroul Electoral Central, cu mâna lui Toni Greblă, dorește să se rezolve acest lucru. Până la urmă, nu-l interesează cum se face posibilă candidatura lui la Senat, numai să fie pe listă. Asta vedem cu aceste tergiversări și noi până la urmă am transmis un mesaj PNL-ului să se rupă de Klaus Iohannis dacă chiar vor ca în viitor să avem o guvernare de dreapta, să facem reforme într-o viitoare coaliție”, a declarat purtătoarea de cuvânt a USR.

„Sunt foarte multe lucruri importante la care se uită românii, de la o viitoare criză economică, recesiune, ne uităm la analize la nivel național și european, până la faptul că în continuare avem inflație mare, românii o duc tot mai greu.

Știți că suntem în topurile europene în ce privește neajunsurile, sărăcia. 20% din populație se confruntă cu lipsuri și noi stăm și ne uităm la Iohannis cum călătorește în continuare cu aeronave de lux, cum vrea să fie pe listele de la Senat ale PNL.

E o lume a absurdului ca adevăratele problemele ale oamenilor să nu fie pe agenda discuțiilor, ci cum să-i mai găsească lui Iohannis un loc în viitorul Parlament. Până la urmă spune ceva și lucrul ăsta, atenția pe care Iohannis a avut-o în ultimii 10 ani față de poporul român și pe care urmează să o aibă. Îi pasă doar de dumnealui și vrea să facă asta cu mâna PSD și PNL”, a mai declarat Cristina Prună, pentru B1 TV.

Articolul USR: 20% din populaţia României se confruntă cu lipsuri materiale grave, dar preşedintele călătoreşte în continuare cu avioane de lux apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks