Deputatul USR Adrian Wiener a declarat marţi că a depus la Parlament un proiect de lege prin care se interzic reclama, promovarea şi campaniile de sponsorizare pentru toate produsele din tutun, inclusiv pentru tutunul încălzit.
‘Vreau să vă vorbesc despre o lege care îşi propune să interzică publicitatea la tutun. În primul rând, să definim produsele similare, pentru că există foarte multe goluri în legislaţia actuală, iar marile oraşe sunt împânzite cu reclamă la tutun încălzit. Premisa este că în România 17% dintre decese sunt consecinţa bolilor cauzate de fumat, 27% dintre cancere sunt legate de fumat, 9 din 10 cancere pulmonare sunt legate direct de fumat, cancerul pulmonar fiind principala cauză de mortalitate neoplazică în România. Unul din 5 români fumează, dar marea dramă este la tineri, la copii şi la adolescenţi, unde 30% dintre ei fumează, mult peste media europeană. Dacă luăm în considerare şi tutunul încălzit, procentul ajunge la 40%’, a declarat Wiener la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că aceasta ‘este o dramă de sănătate publică’, iar USR consideră că este o datorie morală a clasei politice să ia atitudine.
‘Faptul că încă în România se face reclamă la tutun, se promovează cu campanii ţintite tinerii, se datorează şi lipsei de acţiune a clasei politice, ignorării acestei uriaşe probleme pe care o avem. Noi nu putem să stăm deoparte şi am considerat, alături de colegii mei, că trebuie să facem acest lucru. Sperăm ca toate partidele politice şi toţi parlamentarii să înţeleagă importanţa acestei legi, să oprim această nenorocire care este în rândul tinerilor şi adolescenţilor, faptul că prin aceste campanii ţintite ei sunt racolaţi şi devin dependenţi de nicotină’, a afirmat deputatul USR.
Acesta a menţionat că interzicerea reclamei la orice fel de produse din tutun se va adresa şi mediului online.