Deputații PSD, PNL, UDMR, AUR și ai minorităților naționale au respins miercuri propunerile USR de reformare a Curții Constituționale.
„Curtea Constituțională a devenit, din păcate, un instrument în mâna puterii politice, care îi dictează ce decizii să ia pe anumite spețe. Știm cu toții foarte bine că, în aceste zile, din cauza unei decizii a Curții Constituționale se închid mii de dosare penale, unele de corupție, altele de criminalitate organizată, cu prejudicii de miliarde de euro. Nu putem tărăgăna la nesfârșit. Dacă nu facem reforma Curții Constituționale ne prăbușim ca stat și, de pe urma acestui fapt, vor beneficia doar cei care acționează în zona interlopă, de corupție și criminalitate organizată. Fără o Curte Constituțională puternică și credibilă România nu va putea face niciun pas înainte. Nu poți desființa pensii speciale, nu poți face o reformă a justiției, ne împiedicăm mereu în același punct, pentru că PSD și PNL nu își doresc cu adevărat nicio reformă în România”, a declarat Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției.
PSD, PNL și UDMR, alături de AUR, au votat pentru respingerea proiectului depus de USR, la inițiativa deputaților Stelian Ion și Silviu Dehelean, pentru reformarea Curții Constituționale la nivel de lege.
Până la o eventuală revizuire a Constituției în ceea ce privește mecanismul de numire a judecătorilor CCR, USR a propus introducerea în lege pentru judecătorii CCR a obligației de a-și îndeplini funcția cu imparțialitate și în respectul Constituției, fără a se supune organizațiilor politice sau instituțiilor care i-au propus. Totodată, aceștia ar fi obligați să-și facă cunoscut public orice interes care ar putea să le afecteze activitatea sau deciziile.
Nu în ultimul rând, USR a propus eliminarea superimunității pe care PSD a acordat-o judecătorilor CCR în 2017 și mai multe măsuri pentru o transparență mai mare în activitatea CCR.
Articolul USR acuză PSD, PNL, UDMR și AUR că refuză orice reformă a Curții Constituționale apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro