Profesorii au fost minţiţi de miniştrii Educaţiei în ultimii doi ani, duşi cu vorba de coaliţia de guvernare, iar salarizarea acestora a fost exclusă voit din noile legi ale Educaţiei, se arată într-un comunicat remis, joi, de USR Braşov.
Conform acestuia, ‘România Educată a preşedintelui Iohannis eşuează lamentabil în a genera o reformă coerentă şi cu viziune, dându-i la o parte chiar pe cei care ar trebui să o implementeze şi în mâinile cărora se află viitorul generaţiilor tinere’.
‘Este inadmisibil ca astăzi un profesor debutant să câştige 2.400 lei net, adică sub nivelul coşului minim de consum. Raportând această sumă şi la scumpirile din ultimele luni, este umilitor şi imposibil să trăieşti şi să îţi întreţii familia. Un asemenea salariu nu motivează oamenii nici să intre în sistem, nici să rămână. Cei care încă rezistă ies pe bună dreptate în stradă şi se pregătesc de grevă generală. De aceea, am propus prin amendament la legea Educaţiei actualizarea grilei de salarizare direct în legea salarizării unitare, astfel încât un cadru didactic debutant să câştige imediat peste coşul mediu de consum şi gradual să ajungă la un salariu minim peste salariul mediu pe economie. Salarizarea trebuie să fie motivantă şi să depindă şi de performanţă’, a declarat, în comunicatul citat, senatorul USR Irineu Darău, membru al Comisiei pentru învăţământ şi al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.
Potrivit comunicatului citat, USR a depus mai multe amendamente la legile Educaţiei pentru ca salariile profesorilor să crească, modificări care au fost respinse de Camera Deputaţilor.
‘Legile educaţiei au trecut miercurea trecută de plenul Camerei Deputaţilor, după un simulacru de dezbatere în Comisia pentru învăţământ, cu majoritate de voturi de la PSD, PNL şi UDMR. Noi, deputaţii USR ne-am luptat şi în comisie şi în plen pentru amendamentele legate de salarizarea cadrelor didactice, corelate cu modificarea legii de salarizare a bugetarilor. Coaliţia a rămas surdă şi nepăsătoare în faţa argumentelor evidente şi de bun-simţ’, a declarat, în comunicat, deputatul USR Andrei Miftode, membru al Comisiei pentru învăţământ.