USR cere demisia ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, reproşându-i că, după criza de personal din spitale, ajung să fie ‘aruncate în criză’ şi medicina de familie şi medicina de ambulator.
Conform unui comunicat transmis luni de USR, în urma deciziilor ‘aberante’ ale Guvernului PSD-PNL, vor suferi zeci de mii de medici, dar şi milioane de români, care riscă să rămână de la 1 februarie fără asistenţă medicală primară şi de specialitate.
‘Confruntaţi cu riscul închiderii cabinetelor, ca urmare a deciziei CNAS de a le reduce substanţial veniturile, medicii de familie şi medicii de ambulator spun că fie vor fi obligaţi să închidă cabinetele, fie vor fi nevoiţi să consulte contra cost. Ce găseşte de cuviinţă ministrul Sănătăţii să facă în această situaţie? Se delimitează – spune că CNAS încheie contractele şi că Ministerul Finanţelor aprobă finanţarea – şi îi îndeamnă pe medici să dea dovada de ‘bună credinţă’ în discuţiile cu CNAS. Dar, ministrul Rafila ‘uită’ să precizeze că domnia sa a fost cel care a numit un fost general SRI la şefia CNAS’, precizează sursa citată.
Potrivit deputatului USR Emanuel Ungureanu, Alexandru Rafila este ‘direct răspunzător pentru toate deciziile’ şefului interimar al CNAS.
‘Cu cinismul specific foştilor securişti, Ciolacu şi Rafila fac praf fondurile din Sănătate. PSD controlează CNAS prin fostul general Celea, ajuns şeful Casei Naţionale de Asigurări după ce a demisionat omul PNL, Andrei Baciu. Alexandru Rafila este direct răspunzător pentru toate deciziile generalului în rezervă SRI Celea, pentru că Rafila l-a propus ca şef interimar al CNAS în şedinţa Consiliului de Administraţie pe care a prezidat-o. Anterior, generalul SRI Celea a fost consilier la cabinetul ministrului Rafila’, a afirmat Ungureanu.
USR îl acuză şi pe premierul Marcel Ciolacu de faptul că ‘i-a minţit pe români’, susţinând că bugetul Ministerului Sănătăţii va primi cu 40% mai mulţi bani în 2024, fără să menţioneze că această majorare include şi sumele provenite de la Banca Mondială, prin PNRR sau din împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii. Conform USR, de asemenea, Guvernul nu a precizat că bugetul CNAS creşte în acest an doar cu 5%, ‘adică sub inflaţia declarată’ sau că vor fi tăiate cu până la 40% veniturile medicilor de familie.
‘Lovitura pe care PSD-PNL o dă medicilor de familie vine după ce facturile cabinetelor pe ultimele trei luni din 2023 au fost decontate doar parţial. Mai mult, au eliminat sporul de rural. Da, ruralul în care 700 de localităţi nu au deloc medic de familie. Nu mai vorbesc de întârzierea de peste un an a implementării investiţiilor din PNRR dedicate medicinei de familie. Peste 3.000 de cabinete ar fi trebuit dotate şi renovate cu sume nerambursabile, iar Ministerul Sănătăţii trenează decontările pentru investiţiile făcute, iar unele dintre achiziţii – cele de aparatură – nici nu au început’, a precizat şi deputatul USR Adrian Wiener.
USR mai atrage atenţia asupra faptului că în România există un ‘deficit substanţial’ şi în ceea ce priveşte medicii din ambulatoriile de specialitate, vizaţi şi ei de propunerea de contract-cadru pentru 2024 prezentată de CNAS.
‘România ar avea nevoie de 20.000 de astfel de medici, în prezent sunt circa 11.000, care oferă aproximativ 5 milioane de consultaţii/lună, fac prevenţie, monitorizează boli cronice, efectuează investigaţii, adresează patologie acută, evită spitalizarea pentru pacienţii lor’, se mai arată în comunicat.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparenţă decizională săptămâna trecută valoarea punctelor per capita şi pe serviciu în asistenţa medicală primară şi valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că valoarea serviciilor medicale decontate medicilor de familie se stabileşte prin negociere cu CNAS, urmând ca eventualele diferenţe faţă de finalul anului trecut să fie acoperite la rectificarea bugetară.