Uniunea Salvaţi România reiterează cererea privind sistarea oricărei forme de comerţ cu Rusia şi prezintă o listă cu 43 de intrări şi ieşiri în/din Portul Constanţa ale unor nave aparţinând Federaţiei Ruse, în intervalul 6 martie – 4 aprilie.
‘După ce Cătălin Drulă, preşedintele interimar al USR, a cerut Guvernului sistarea oricărei forme de comerţ cu Rusia, premierul Nicolae Ciucă a răspuns ‘vom analiza şi vom lua o decizie’. USR vine în ajutorul premierului şi îi prezintă analiza vaselor ruseşti care au intrat şi ieşit în ultima lună în/din Portul Constanţa, astfel încât Executivul să poată lua fără întârziere decizia sistării schimburilor comerciale cu Rusia. În intervalul 6 martie – 4 aprilie 2022, au fost 43 de intrări şi ieşiri în/din Portul Constanţa ale unor nave aparţinând Federaţiei Ruse’, se arată într-un comunicat transmis, marţi, AGERPRES.
Potrivit comunicatului, prin prezentarea listei privind intrările şi ieşirile din portul Constanţa, USR vine ‘în sprijinul premierului Nicolae Ciucă’, ‘după ce acesta a lăsat a se înţelege că nu ştie exact ce se întâmplă în Portul Constanţa şi că va fi făcută o analiză înainte de a lua o eventuală decizie de stopare a comerţului cu Federaţia Rusă’.
Cătălin Drulă a reiterat, luni, după şedinţa Biroului Naţional al USR, solicitarea de sistare a comerţului cu Rusia.
‘Am decis să cerem Guvernului sistarea oricărei forme de comerţ cu Rusia. Asta înseamnă şi gaz, şi petrol. Şi România, şi Uniunea Europeană trebuie să facă acelaşi lucru: să înceteze să finanţeze campania de război a acestui dictator nebun care ucide copii nevinovaţi. Vasele aflate sub pavilion rusesc continuă să intre în Portul Constanţa, am dat exemple clare de vase care intră sub pavilion rusesc, îşi descarcă marfa, banii circulă şi Rusia e finanţată. Guvernul român trebuie, de urgenţă, să sisteze comerţul cu Rusia şi să aibă curaj să meargă după banii ruseşti. Banii ruseşti sunt legaţi de multe firme, de multe interese politice, legate de mediul politic din România şi nu există un apetit pentru a-i urmări până la capăt’, preciza Cătălin Drulă.
O solicitare similară a fost formulată de preşedintele interimar al USR şi pe data de 21 martie.