USR cere stoparea publicării în Monitorul Oficial și refacerea ordonanței, precizând că Guvernul PSD-PNL a emis în seara de dinaintea vacanței de Ziua Națională o ordonanță de urgență care inventează o nouă taxă în plină criză energetică: taxa pe soare.
”USR cere stoparea publicării în Monitorul Oficial și refacerea ordonanței Guvernul PSD-PNL a emis în seara de dinaintea vacanței de Ziua Națională o ordonanță de urgență care inventează o nouă taxă în plină criză energetică: taxa pe soare. Taxa pe soare vizează cetățenii și firmele care au investit în panouri fotovoltaice, produc curent și îl consumă în propria gospodărie sau firmă. Cetățenii și firmele vor fi obligați de stat să monteze contoare speciale, diferite de contoarele legate la rețelele naționale de energie, doar pentru a putea fi taxați pentru energia produsă de ei, consumată tot de ei”, anunță USR, potrivit unui comunicat de presă.
USR cere stoparea publicării în Monitorul Oficial a acestei ordonanțe de urgență care pune în pericol toate țintele de investiții în energie regenerabilă.
“România este un stat european care dorește să treacă pe energie verde cât mai mult posibil. Primim și o grămadă de bani europeni pentru asta, pe care PSD și PNL nu sunt în stare să îi investească. Acum, inventează o nouă taxă, pentru a opri românii să devină prosumatori. De ce? Pentru că monopolul și piața captivă a companiilor energetice de stat trebuie protejate. Chiar cu prețul sacrificării producției de energie în plină criză energetică. Guvernul de securiști socialiști atinge noi culmi ale proastei guvernări”, spune Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR”, transmite USR.
Potrivit sursei citate, statul ar trebui să încurajeze cetățenii și firmele să devină prosumatori și să elimine birocrația în domeniu.
”Cumulând puterea mică a celor mulți, vom putea asigura mai repede independența energetică a țării și vom crește potențialul de export de energie. În ultimii ani, 23.785 de prosumatori au ridicat instalații cu o putere de peste 213 MW. Este cea mai mare investiție în energie din România din ultimii ani și a fost făcută de mulți cetățeni și companii, din banii lor: peste 200 de milioane de euro (estimare).În schimb, Ministerul Energiei nu este în stare să folosească banii europeni din două surse de finanțare importante:
a) 500 de milioane de euro din PNRR (negociate de USR) pentru panouri fotovoltaice
b) 1,4 miliarde de euro are România din Fondul de Modernizare al UE”, se arată în comunicatul USR.
Articolul USR: Guvernul PSD-PNL introduce o nouă taxă prin OUG – taxa pe soare apare prima dată în Ecopolitic.