AcasăPoliticaUSR: Guvernul trebuie să facă mai mult pentru locuitorii din Deltă, care...

USR: Guvernul trebuie să facă mai mult pentru locuitorii din Deltă, care trăiesc lângă zona de conflict din Ucraina!

Deputatul USR de Tulcea, Eugen Terente, fost timp de 24 ore la granița României cu Ucraina, în localitatea Chilia Veche, pentru a vedea în ce situație sunt localnicii și de ce ajutor din partea statului ar avea nevoie.

Deputatul USR cere Guvernului României să se implice mai mult pentru a liniști populația din zonă, în condițiile în care locuitorii din Chilia Veche nu au primit până în prezent nici măcar o avertizare Ro-Alert atunci când rușii au atacat porturile ucrainene, din apropiere.

“Am vorbit cu oamenii, mulți dintre ei sunt dezorientați. Nu știu unde vor duce toate aceste evenimente, nu știu ce vor face, nu știu când se vor opri aceste spaime. Guvernul României trebuie să se implice mai mult pentru a liniști populația din zonă. Dacă în perioada pandemiei exista o linie telefonică gratuită unde o echipă de psihologi ofereau suport celor speriați, astăzi când dronele rusești cad pe teritoriul României, locuitorii din Chilia Veche nu primesc nici măcar o avertizare Ro-Alert”, spune deputatul Eugen Terente.

USR cere Guvernului să ia măsuri de urgență pentru informarea, dar și protejarea locuitorilor din Deltă. Ministrul Apărării trebuie să clarifice public dacă există un plan de apărare civilă în zonele românești din apropierea porturilor ucrainene de la Dunăre.

Articolul USR: Guvernul trebuie să facă mai mult pentru locuitorii din Deltă, care trăiesc lângă zona de conflict din Ucraina! apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks