Acasă55USR îi cere ministrului Rafila să susţină propunerile de reformă în domeniul...

USR îi cere ministrului Rafila să susţină propunerile de reformă în domeniul malpraxisului medical, depuse în Parlament

USR îi solicită ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, să susţină în Parlament propunerile de reformă în domeniul malpraxisului medical, depuse de partid, potrivit cărora pacienţii vor putea primi despăgubiri mai uşor şi medicii vor putea beneficia de un grad real de protecţie.

‘Sănătatea nu trebuie să aibă culoare politică. Îl invit pe ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ca în calitatea de deputat, dar şi de doctor, să participe la dezbaterile parlamentare asupra celor trei legi de reformă a malpraxisului medical deja înregistrate în Parlament. În loc să fie iniţiate alte proiecte de la zero, este mult mai uşor să construim în Parlament, pe baza cadrului deja propus şi prin consens politic cât mai larg, o nouă reglementare a malpraxisului medical. Respectul faţă de pacienţi şi doctori trebuie să primeze şi pentru Guvern şi parlamentarii puterii’, a declarat deputata USR Oana Murariu, co-iniţiatoare a trei proiecte USR privind malpraxisul medical, conform unui comunicat transmis marţi.

Potrivit USR, deputaţii Oana Murariu, Diana Stoica şi Adrian Wiener au depus, în februarie, un proiect de lege prin care şi daunele morale să fie acoperite, cel puţin în parte, de poliţele de asigurare încheiate de medici în mod obligatoriu, astfel încât aceştia să nu se mai simtă descurajaţi în a practica anumite intervenţii medicale din cauza posibilelor reclamaţii.

Proiectul a fost adoptat de Senat în luna mai şi în prezent se află la comisiile Camerei Deputaţilor.

Un alt proiect al USR pe tema malpraxisului medical, iniţiat de deputata Oana Murariu, vizează desfiinţarea comisiilor de malpraxis de pe lângă Direcţiile de Sănătate Publică judeţene, comisii care, în cei peste 16 ani de la înfiinţarea lor, şi-au dovedit inutilitatea prin îngreunarea sau chiar blocarea procedurilor, mai precizează sursa citată.

De asemenea, USR a depus în luna iunie, la iniţiativa deputaţilor Oana Murariu şi Adrian Wiener, un proiect de lege prin care pacienţii să primească mai rapid despăgubiri, fiind propusă schimbarea completă a abordării în procesele de malpraxis. Conform proiectului, pacientul care se consideră prejudiciat va chema în instanţă direct spitalul şi asiguratorul acestuia, iar în cazul unei decizii definitive de malpraxis conducerea spitalului şi asiguratorul său se vor îndrepta împotriva asiguratorilor medicilor care au greşit, iar dacă asigurarea nu este îndestulătoare, şi asupra medicilor, pentru diferenţă.

Duminică, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că sprijină o lege a malpraxisului care respectă independenţa profesională a medicilor, încurajează activitatea medicală, descurajează medicina defensivă şi nu duce la ‘înrobirea’ corpului medical din punct de vedere financiar.

‘În spaţiul public circulă tot felul de informaţii legate de malpraxis şi de faptul că se încearcă dezincriminarea activităţii medicale. Suntem perfect de acord. Ministerul Sănătăţii, din păcate, nu a primit din partea Colegiului Medicilor din România niciun fel de document oficial. Am avut o discuţie preliminară în urmă cu mult timp cu domnul profesor Coriu (prof. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România – n. red.), sprijinim orice fel de iniţiativă legislativă, care însă trebuie să respecte două lucruri: trebuie să respecte independenţa profesională a medicilor, pe de o parte, şi să încurajeze activitatea medicală şi să descurajeze medicina defensivă, cu precizarea că această dezincriminare are anumite limite, pentru că o acţiune penală a unei persoane fizice nu poate fi împiedicată de nicio lege, pentru că este anticonstituţional, deci trebuie să înţelegem lucrul ăsta’, a afirmat duminică Alexandru Rafila la o conferinţă de presă.

El a menţionat că o lege a malpraxisului nu trebuie să ducă la ‘înrobirea’ medicilor din punct de vedere financiar.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks