Deputatul USR Claudiu Năsui susţine că numirile politice ale unor incompetenţi făcute de PSD şi PNL la conducerea ASF sunt principala cauză a eşecului acestei instituţii de a-şi îndeplini corespunzător obligaţiile care-i revin prin lege. Mai grav este că acest eşec costă şoferii români peste 1,2 miliarde euro.
Cifra reiese chiar din declaraţia lui Sorin Mititelu, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară. Acesta anunţă public valoarea pagubei, dar la nivel guvernamental nu este luată nicio măsură de sancţiune. Falimentele din ultimii ani din asigurări au făcut ca nota de plată a Fondului de Garantare a Asiguraţilor să fie de 1,2 miliarde de euro, din care mai sunt de plată 800 de milioane de euro.
„Aflăm acum că falimentele din asigurări au costat 1,2 miliarde de euro, adică de 5 ori bugetul oraşului Craiova. Cine va plăti? Tot contribuabilii români sub forma unui RCA mai scump. Pentru că toate pagubele create ajung la un fond de garantare care, la rândul său, se alimentează din taxe sunt cele 16 salarii pe an de mii de euro/lună, pe care au stabilit ei să şi le dea din banii noştri”, afirmă Claudiu Năsui, deputat USR.
Claudiu Năsui, membru în Comisia pentru buget-finanţe şi piaţă de capital din Camera Deputaţilor, afirmă că ASF a tăcut complice atunci când au apărut indicii privind probleme la Euroins sau City Insurance. Conducerea instituţiei, numită politic, nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu, dar a primit bonusuri consistente din bani publici.
„Dacă tot exista ASF în asigurări, treaba lor era să vadă să nu fie scheme piramidale în piaţă. Fix asta n-au făcut. N-au făcut o dată, de două ori, de trei ori şi, da, de patru ori. Ăsta e unul dintre cele două motive pentru care plătim un RCA extrem de scump”, mai spune Claudiu Năsui.
USR consideră că măsura de plafonare temporară a poliţelor RCA, vânturată acum de ASF, nu rezolvă problemele din piaţa asigurărilor auto şi reprezintă doar o încercare de a-i face pe români să uite care sunt adevăraţii vinovaţi de creşterile repetate ale RCA.
USR a cerut de nenumărate ori demiterea fostei conduceri ASF, din perioada celor două falimente – City Insurance şi Euroins – ce au dus la dublarea poliţelor de asigurări în mai puţin de un an.
Deputatul Claudiu Năsui a obţinut în instanţă acces la grila de salarizare din ASF. Aşa am aflat nu doar că salariul lunar al preşedintelui a ajuns până la 16.000 de euro, dar şi că acesta, alături de întreaga echipă de conducere, a luat bonusuri enorme nejustificate şi câte 16 salarii pe an.
De asemenea, USR a refuzat să valideze prin vot numirea noii echipe de conducere, în decembrie 2023, în condiţiile în care prestaţiile candidaţilor susţinuţi de PSD şi PNL la audierile din Parlament au dovedit lipsa crasă a unor cunoştinţe minime din domeniu.
** Scurt istoric al falimentelor din piaţa de asigurări
Reamintim că Nicu Marcu, preşedintele ASF în perioada celor două falimente – City Insurance şi Euroins, care au dus la dublarea poliţelor de asigurări, a încasat 12.000 de euro lunar şi şi-a acordat 15 salarii. Unul dintre ele a fost „bonus de performanţă” în anul în care piaţa de asigurări falimenta.
City Insurance a practicat preţuri de dumping pentru a acapara piaţa şi pentru a sifona banii oamenilor în buzunarele unor băieţi deştepţi. Şefii lor, printre care şi cumnatul lui Adrian Năstase, şi-au însuşit banii plătiţi de oameni şi firme, au falsificat contractele de solvabilitate financiară, au ţinut o contabilitate fictivă, au distrus actele contabile. Iar în tot acest timp, ASF închidea ochii.
În 2016-2017, City Insurance intră în procedura de faliment, iar ASF impune un plan de redresare. Procedura de redresare este închisă rapid, în iulie 2017, după ce City susţine că ar avea capital suplimentar într-un cont, care ulterior s-a dovedit fals. ASF trebuia să verifice dacă banii există. Nu a făcut-o.
În perioada 2017 – 2021, City Insurance ajungea principalul jucător din piaţa RCA, prin preţuri de dumping. ASF nu sesizează că este vorba despre o schemă piramidală.
City Insurance dă faliment în 2022. Un mare tun de tipul Caritas. Începând cu 29 noiembrie 2021 şi până la 8 martie 2023, doar în contul afacerii City Insurance, statul român a plătit 733 de milioane de lei, pentru aproape 80.000 de cereri de plată.
După City Insurance a urmat Euroins. ASF, condusă de omul plantat de PNL, de Nicu Marcu, din nou nu a făcut nimic.
Într-un singur an, preţurile RCA s-au dublat. Iar de la 1 ianuarie 2024, RCA a crescut din nou. O instituţie burduşită de politicieni, de sinecuri ale PNL şi PSD, a dus la creşterea substanţială a RCA-urilor.
Articolul USR: Incompetenţii puşi de PSD şi PNL în fruntea ASF ne costă 1,3 miliarde de euro, de 5 ori bugetul oraşului Craiova apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro