Membrii USR dau dovadă, încă o dată, că nu trec cu vederea nicio ”abatere” atunci când vine vorba despre apropierea elevilor de credința ortodoxă. De data aceasta, deputata Corina Atanasiu anunță că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce Inspectoratul Școlar Județean Cluj ar fi transmis școlilor ca în prima zi a noului an școlar să asigure participarea unei clase de elevi la slujba religioasă de la Catedrala Mitropolitană, scrie cotidianulhd.ro.
„Credința este o alegere. Nu se face cu catalogul în mână.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj a transmis școlilor că, în prima zi a noului an școlar, «unitățile școlare din municipiul Cluj-Napoca vor asigura participarea unei clase de elevi» la slujba Te Deum de la Catedrala Mitropolitană.
Nu este nicidecum o invitație. Formularea este clară și imperativă: școlile «vor asigura participarea».
În adresă nu apare nimic despre acordul părinților, despre caracterul facultativ al participării sau despre ce se întâmplă cu elevii care nu doresc să participe.
De aceea, am sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și am cerut intervenția de urgență, înainte de începerea anului școlar.
Libertatea religioasă înseamnă și dreptul de a nu participa la un act de cult. Niciun copil nu trebuie pus în situația de a participa la o slujbă pentru că așa a decis Inspectoratul sau de a fi obligat să se retragă din grup și, implicit, să-și expună convingerile.
Am cerut CNCD să constate discriminarea și să recomande retragerea imediată a adresei ISJ.
Școala publică îi aparține fiecărui copil, indiferent de religie sau convingeri.
Credința se respectă, nu se impune”, a scris Atanasiu pe Facebook.
În luna iulie, Corina Atanasiu, membră a Comisiei de Învățământ din Parlament, i-a îndemnat pe părinți să nu își mai înscrie copiii la ora de Religie, conform profit.ro.
„Înscrierea copiilor la ora de Religie din școală a devenit inutilă! Redați copiilor acest timp valoros, lăsați-i să doarmă mai mult sau să se plictisească mai mult. Și plictiseala are rolul ei”, a scris deputata.
Ea a acuzat Biserica Ortodoxă Română de a se fi folosit „impecabil de ipocrizia și populismul deșănțat al unor factori de decizie din Ministerul Educației” pentru a face, în opinia sa, obligatoriu mersul la biserică pentru elevii care vor să obțină note mari.
„Vă îndemn să nu vă mai înscrieți copiii la această disciplină care nu mai înseamnă, iată, doar 1 oră pe săptămână, ci vreo 5”, a spus Corina Atanasiu, adăugând că nota maximă, care în trecut ajuta la creșterea mediei pentru bursă, a ajuns acum să fie condiționată de participarea la slujbe religioase.
Deputata a continuat cu un mesaj mai dur despre prioritățile pe care ar trebui să le aibă educația copiilor.
„Nu, copiii noștri nu au nevoie de 13 ani de studiu al Religiei. Au nevoie să învețe să scrie și să citească, să socotească și să nu plimbe, peste 20 de ani, moaște pe câmp ca soluție la încălzirea globală și la deșertificare.”, a mai precizat deputata USR.
Aceasta a insistat că viitorii adulți au nevoie de „minte flexibilă și conectată la realitatea lor”, spunând că este important ca aceștia să cerceteze, să verifice și să își dezvolte spiritul critic.
„Haideți, că ne-am prostit destul! Trebuie să ne oprim”, se încheia postarea deputatei.
Sursa: Ecopolitic.ro





