Mafia imobiliară din Ilfov forțează anularea Planului Urbanistic General (PUG) al orașului Popești-Leordeni, adoptat legal în urmă cu două luni. În ședința de consiliu local din 17 iunie, consilierii PSD, PNL și REPER au votat un „PUG preliminar”, fără respectarea în mod vădit a procedurilor.
Astfel, mafia imobiliară vrea să continue practica păguboasă a ultimilor 12 ani de a construi blocuri lângă blocuri, fără a respecta minime standarde de urbanism, acuză USR.
Andrei Nistor, consilier local USR, atrage atenția că, în acest fel, consilierii locali aliniați intereselor imobiliare îngroapă, practic, planurile de a face școli și grădinițe noi, parcuri și centre multiculturale care erau cuprinse în PUG-ul propus de USR și adoptat legal de Consiliul Local.
În PUG adoptat la propunerea USR, erau cuprinse nu mai puțin de 22 de locuri de joacă sau parcări, o școală nouă, o grădiniță și o creșă, o policlinică, o pădure urbană, un parc cu centru multicultural, o bibliotecă și o sală de spectacol, un centru pentru îngrijirea persoanelor în vârstă și o piață agroalimentară. În noul „PUG preliminar” toate acestea dispar.
Cynthia Păun, consilier local și președinta organizației USR Popești-Leordeni, a avertizat în ședință că procedura este ilegală și că „se trece granița de la confruntarea politică la activități cu iz penal”.
„Orice modificare a reglementărilor urbanistice impune reluarea întregii proceduri și parcurgerea tuturor etapelor necesare avizării: elaborarea documentației, consultarea publicului, obținerea avizelor necesare și, în ultimă fază, adoptarea hotărârii. Ceea ce nu s-a întâmplat. PUG-ul preliminar pe care l-am avut pe masă este pur și simplu o ilegalitate”, declară Cynthia Păun, consilier local USR.
USR Popești-Leordeni va sesiza Prefectul Județului Ilfov asupra caracterului ilegal al Hotărârii de Consiliu Local privind adoptarea unui PUG provizoriu, în condițiile în care există deja un PUG. De asemenea, USR Popești-Leordeni va ataca HCL în contencios administrativ.
„Ne vom lupta cu mafia imobiliară și cu oricine vrea să scoată la mezat dreptul locuitorilor orașului nostru de a avea mai multe parcuri și spații verzi, grădinițe și școli noi, dreptul la un trai decent și civilizat”, mai spune Cynthia Păun.
Articolul USR: Mafia imobiliară din Ilfov forțează anularea Planului Urbanistic General din Popești-Leordeni apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro