AcasăStiri generaleUSR: Nehammer încalcă drepturile românilor prin blocarea aderării la Schengen

USR: Nehammer încalcă drepturile românilor prin blocarea aderării la Schengen

USR le-a solicitat luni parlamentarilor austrieci din Grupul de prietenie Austria – România, care au vizitat Parlamentul, să facă presiuni pentru schimbarea deciziei luate de partidul cancelarului Nehammer în privinţa blocării aderării României la Schengen.

‘Ce ne dorim de la această delegaţie este să transmită un mesaj clar partidului condus de Nehammer: nu mai duceţi un discurs cinic care câştigă voturi vremelnice pe încălcarea drepturilor a zeci de milioane de români. Aveţi curajul să îndreptaţi o decizie nedreaptă care deja a dus la creşterea discursului extremist în România’, a declarat deputata USR Diana Buzoianu, vicepreşedintă a grupului de prietenie, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

Conform comunicatului, dincolo de nevoia respectării drepturilor cetăţenilor români, Austria ar avea de câştigat economic dacă România ar intra în Schengen.

‘Este vorba de un discurs cinic, care câştigă voturi pe termen scurt, dar care nedreptăţeşte zeci de milioane de români. Obiectiv, România îndeplineşte condiţiile pentru aderare la Spaţiul Schengen, de ani de zile. Austria câştigă economic semnificativ de pe urma relaţiilor de business cu partenerii din România. Peste 130.000 de români contribuie la economia Austriei şi ajută în comunităţile locale’, a mai declarat deputata USR, potrivit sursei citate.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks